Canibalii din universitati

Problemele sistemice ale invatamintului nostru superior sint, din nefericire, multe. Printre cele mai stringente mentionam incapacitatea acestuia de a furniza educatie universitara si postuniversitara de calitate si neputinta de a da proiecte de cercetare care sa conteze. Autonomia universitara de care se bucura unitatile de invatamint superior nu a rezolvat, din pacate, prea multe lucruri, rectorii, deveniti mici despoti in universitatile lor, nu au fost suficient de calificati pentru a europeniza universitatile noastre. Conservatorismul din sistem plaseaza Romania in plutonul de tari corigente in implementarea sistemului Bologna, a carui menire este de a compatibiliza invatamintul din tarile UE, cu scopul de a certifica competente (prin credite transferabile) recunoscute de toti angajatorii de la nivel european, ceea ce ar favoriza mobilitatea fortei de munca. In aceasta lume a dinozaurilor-rectori, care opereaza prea mult cu orgolii si statusuri pretinse si autoasumate, fara a se demonstra si competente reale, reforma este acceptata doar daca vine in intimpinarea intereselor meschine ale marilor universitari. In aceasta lume, in care principala preocupare este a nu rani orgolii, competenta de a conduce universitati a rectorilor romani nu este egalata decit de modestia acestora... Situatia actuala a universitatilor noastre, in citeva cuvinte, se prezinta cam asa: toate pretind ca fac cercetare, dar sint doar vorbe goale (performanta noastra, conform indicatorilor internationali, este comparabila cu a Botswanei: stam de doua ori mai prost decit Belarus si Bulgaria) si avem standarde minimale de evaluare a universitatilor, acestea fiind absente din topurile mondiale. Nu avem un cadru national al calificarilor pentru invatamintul superior. Ceea ce se preda in universitati este mai degraba ceea ce rezulta din relatiile de putere din universitati si nu are nimic in comun cu ceea ce ar trebui sa fie o ruta rationala de pregatire pentru obtinerea unei calificari . Mai rau este ca sint prea putini cei care se gindesc sa ne raportam pe viitor la cadrul european al calificarilor. Din turnurile lor de fildes, universitarii, si cu precadere rectorii, sint departe de evidente atit de simple ca acestea. Universitatile noastre de stat (pentru ca celelalte nu conteaza, fiind simple fabrici de diplome) beneficiaza de finantare aproape nediferentiata si relativ inflexibila, in timp ce sursele de finantare sint din ce in ce mai diversificate la nivel national si european, „accesul la acestea fiind limitat doar de propria incompetenta“, dupa cum spunea chiar fostul ministru al Educatiei Mircea Miclea . In ceea ce priveste evaluarea competentelor in lumea universitara, ai nostri traiesc rupti de lume, se evalueaza unii pe altii in lipsa unui obiectivism necesar provenit din strainatate, echivaleaza articole scrise in reviste autohtone, noname, cu reviste de specialitate recunoscute pe plan international, nu au criterii minimale de performanta in promovarile universitare. Rezultatul este ca acesti oameni se canibalizeaza unul pe altul si traiesc intr-o autosuficienta paguboasa.