Social

Canalizarea Romaniei costă 14 miliarde de euro

Pentru a scăpa de WC-ul din fundul curţii, Romania are nevoie de 14 miliarde de euro . Banii vor fi cheltuiţi pentru realizarea unor sisteme de apă-canal şi a unor staţii de epurare şi tratare sau reabilitarea celor existente. Un raport al organizaţiei britanice WaterAid arată că, în Romania, 10 milioane de oameni nu au acces la toalete igienice. Situaţia este, de fapt, mai gravă. Pe langă faptul că jumătate din populaţie nu are acces la serviciile publice de canalizare, în multe oraşe nu există staţii de epurare sau tratare a apei. "În următorii 15 20 de ani va fi necesar un volum uriaş de investiţii în domeniul apei. Cea mai mare parte a acestor investiţii trebuie finanţată de autorităţile locale, care au responsabilitatea colectării şi epurării apelor uzate şi alimentarea cu apă potabilă", a declarat ministrul mediului, Sulfina Barbu . Conform cerinţelor europene pe care Romania şi le-a asumat, pană în 2018, aproape toate aşezările din Romania vor trebui să dispună de sisteme de apă-canal. Staţiile de epurare curăţă apa superficial În momentul de faţă, din cele 244 de staţii de epurare orăşeneşti care există, 236 dintre ele realizează doar epurarea primară a apelor uzate, iar eficienţa lor energetică scade pană la 45 la sută. "Capacităţile de epurare sunt mai mici decat au fost proiectate staţiile. Doar 2 la sută din ele epurează apa într-o treaptă superioară", a spus Lucia Varga, secretar de stat în Ministerul Mediului. Canalizarea Romaniei se va face în mai multe faze. Mai întai au fost luate în considerare 22 de oraşe cu peste 150.000 de locuitori, pentru care există deja proiecte finanţate. De asemenea, proiectele pentru 58 de oraşe cu peste 10.000 de locuitori sunt complete şi se aşteaptă finanţarea. În rest, autorităţile locale nu pot decat să încerce să realizeze proiecte şi să spere să obţină banii de la forurile europene.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea