Bucureştenii "inundă" satele Giurgiului

Mamă, unde m-ai adus! Numai hartoape. Şoferul se teme să nu lase vreo roată pe aici. În mijlocul campului. Praf, pustiu. Suntem în judeţul Giurgiu. Am ajuns în două comune, în Răsuceni şi Toporu. "Unde a înţărcat lupul oaia", glumeşte colegul de drum. Hai să vă zicem ceva cu totul special, dacă nu ştiaţi. Zona asta e plină de bucureşteni. Sute de familii s-au stabilit aici. Unii au fugit de preţurile mari de la oraş, de taxe şi impozite. Alţii s-au săturat de poluare şi zgomot. Dar asta nu se întamplă doar în sudul ţării. E un fenomen naţional. Orăşenii fug la ţară. Mii de oameni au făcut asta în ultimii ani. Sociologii spun că avem de-a face cu un proces de reinventare a satului. Unde întorci capul dai de orăşeni. Aproape că ne era dor de un ţăran autentic. Nici pomeneală! Adevărul e că satele noastre, dacă ar fi rămas numai cu ţărani, s-ar fi stins. Tinerii au fugit la oraş, în anii industrializării comuniste. Au rămas numai bătranii, dar ei se sting. Aşa am văzut cum stau lucrurile în comuna Răsuceni. Numai în acest loc sunt, la ora asta, 330 de case părăsite. Aşa ne-a spus primarul Petre Panait. Mergi pe uliţe şi din loc în loc vezi gospodării fără suflare. Numai moartea bantuie acolo. Pe peretele exterior al casei, unde a murit un om, e pusă o panză neagră pe care scrie cine a locuit în acel loc şi cat a trăit. E un obicei al pămantului. Şi sunt atat de multe petice negre… Preţuri mici la case A murit omul, casa moare şi ea, încetul cu încetul. O vezi cum se înclină, cum se curbează ferestrele. Parcă e faţa unui om trist. Acoperişul e găurit. Pe acolo intră păsările. Gata, ajunge cu imaginea asta macabră. O asemenea casă poate să renască. Cum? E cumpărată de un orăşean. Preţurile pleacă de la 40 milioane de lei vechi şi ajung chiar şi la 180 de milioane. Preţ mai mare pentru casă mai bună şi teren mai mult în jurul locuinţei. Dar, în general, suprafaţa de teren e de aproximativ 1.000 de metri pătraţi. Mai aflăm ceva de la primarul din Răsuceni. Comuna avea 6.000 de locuitori în anii '80, iar azi mai sunt 2.620 de suflete. Ca să vezi cum satele noastre erau cat pe ce să moară! Fost militar, actual ţăran Pornim pe uliţele bătătorite de paşii oamenilor şi de roţile căruţei. E linişte. Intrăm în magazinul care ne iese în cale, să întrebăm de bucureşteni. "Uite bucureşteanul!", ne face cunoştinţă vanzătoarea cu Traian Gava, care stătea la o masă, langă soba încinsă, la o ţuiculiţă. Omul pare mai degrabă fiu al satului, cu mainile mari, bătătorite de muncă. Şi faţa arsă de soare. Ne invită acasă la el. Casă mare, frumoasă, pe care o şi extinde acum. Face baie, bucătărie. "Am cumpărat casa în 1992, cu 300.000 de lei. Am muncit un an, ca taximetrist, pentru banii ăia". Omul nostru a fost maistru militar. Azi e pensionar. "Am vrut să fug de poluarea din Bucureşti. Credeţi-mă, dacă mă duc acum două zile în Capitală, simt că mă sufoc. Nu mai suport oraşul ăla. Aici e altă viată, la ţară, la aer curat". Ştiţi cine ne zice asta? Un om care a trăit toată viaţa în Bucureşti. O nouă viaţă la 70 de ani Întrebăm prin comună unde mai sunt orăşeni. Sătenii ne spun că "e puzderie". Aşa ştiam şi de la autorităţile locale, că mai mult de 100 de familii de bucureşteni s-au stabilit în Răsuceni, în ultimii şase ani. "Sunt de treabă. Ne înţelegem bine cu ei", spun ţăranii autentici despre noii lor vecini. Culmea e că nu se întorc fiii satului la vatră. Vin aici numai oameni care n-au avut pană acum vreo legătură cu mediul rural sau cu această localitate. Aşa îl cunoaştem şi pe Mihai. Nu vrea să ne spună numele întreg. Deşi nu-i dăm varsta asta, după cum arată, are totuşi 70 de ani. A cumpărat casa în urmă cu un an. A dat pe ea 60 de milioane de lei, dar a mai investit încă 80 de milioane pentru îmbunătăţiri. Are şi stupi. "De cand eram mai tanăr aveam de gand să mă retrag la ţară. Nu pot să stau degeaba. Am nevoie de mişcare. Vreau să am animale şi păsări în curtea mea", ne zice gazda, care a locuit pe vremuri în cartierul Drumul Taberei, într-un apartament cu patru camere, pe care l-a vandut. Casă la ţară, confort de oraş Mai e un lucru interesant. Gospodăriile orăşenilor nu seamănă cu cele ale ţăranilor. Cu toate că orăşenii stau în casele bătraneşti, pe care le-au renovat. Cei veniţi de la oraş au mobilă modernă. Vor confort. Şi-au tras apă de la fantană, prin ţeavă, astfel încat dau drumul la robinet, cand au nevoie de lichidul vital. Au televizoare color, pereţi văruiţi ca la oraş, fără înflorituri. Îşi fac bucătărie şi baie în noua lor locuinţă. Pană şi curtea arată altfel. E sistematizată. Împărţită pe sectoare, totul fiind delimitat prin gărduleţe din sarmă sau printr-o "perdea" naturală de flori sau pomişori. Aşa există sectorul animalelor, al păsărilor, zona de plante ornamentale sau cea pentru legume. Ca să nu mai spunem că sunt orăşeni care şi-au adus cu ei şi căţeii ori pisicile de la bloc. Animale de companie. Sunt şi alte diferenţe. De bani. Ţăranul care are o pensie de vreo 700.000 de lei, de pe vremea cand lucra în agricultura socialistă, nu prea pricepe de ce orăşeanul are cinci sau şapte milioane de lei pensie, după munca în fabrică. "Ei zic că au fugit de la oraş ca să scape de sărăcie. Dar au pensii mari. Noi ce să mai zicem, că ne-am ales cu doi lei după o viaţă de muncă la camp", cade pe ganduri nea Vasile din satul Cucuruzu. Telefoane publice în sate Ne întoarcem la cunoştinţa noastră, primarul din Răsuceni, care are ganduri mari. Vrea să facă drumuri cu asfalt, să instaleze cateva telefoane publice, vrea canalizare. Se va deschide şi un cabinet stomatologic , după ce un medic de specialitate şi-a luat casă în zonă. Pe raza aceleiaşi localităţi, în apropierea satului Carapancea, e un lac, iar pe marginea lui e o pădure. "Mă sună mulţi oameni cu bani din Bucureşti care vor să ştie cand asfaltez drumurile, că ei vor să-şi ridice case de vacanţă pe marginea bălţii", zice primarul, care a învăţat deja să facă proiecte cu finanţare europeană. Capitala nu e departe de aici. Sunt doar vreo 40 de kilometri. Schimb de locuinţă Alt drum plin de hartoape. Avem noroc şi ajungem cu bine pană în comuna Toporu. Întrebăm de orăşenii stabiliţi aici. Aşa ajungem la familia Vaţă. Au venit în zonă doar de cateva luni, după ce şi-au petrecut toată viaţa în cartierul bucureştean Giuleşti, tot la casă la curte. Au făcut schimb de locuinţă cu cineva din această comună. "Viaţa e prea scumpă la oraş. Şi prea multă mizerie", auzim de la Georgeta, care a ieşit la poartă împreună cu mama ei. Au pus casa la punct, dar mai e mult pană cand gospodăria va fi operaţională, să zicem aşa. "N-am animale sau păsări. Cumpăr totul de la magazin. Noroc că magazinele astea săteşti au de toate". Ajunsă la 41 de ani, Geta recunoaşte că nu ştie să dea cu sapa, dar vrea să înveţe. "Am vecini buni. Mă ajută", e încantată femeia. Orăşeni săraci la Toporu Datele oficiale arată că în comuna Toporu s-au stabilit 20 de familii de bucureşteni, de trei ani încoace, după cum aflăm de la viceprimarul localităţii, Ion Zarnă. "Au venit şi oameni bătrani, dar şi tineri. În general, sunt familii nevoiaşe, care nu mai făceau faţă traiului din Capitală. Sunt persoane care n-au avut rude în zonă", conchide reprezentantul autorităţii locale. Şi aici găsim aceeaşi problemă. Comună îmbătranită. Naşterile sunt ceva cu totul special, în timp ce numai în acest an s-au înregistrat 100 de decese. Şi asta la o populaţie actuală de 2.900 de suflete. Suntem ceva mai departe de "inima" ţării, la 68 de kilometri. Reinventarea satului Sociologii spun că avem de-a face cu un proces de reinventare a satului. "Eu am vorbit de acest lucru încă din anii '70. Asta nu ţine de regimul politic. Oamenii revin la o viaţă apropiată de natură. Satul se reinventează. Nici nu se pune problema să moară. Aşa ceva se întamplă acum în toată Europa", ne-a declarat Vasile Miftode, şeful Catedrei de Sociologie şi Asistenţă Socială de la Universitatea "A.I. Cuza" din Iaşi. Specialistul crede că statul roman ar trebui să încurajeze acest fenomen, în condiţiile în care satele s-au depopulat în ultimii 30 de ani, mari suprafeţe de teren arabil fiind nelucrate, în timp ce la oraş sunt tot mai mulţi oameni săraci, care se plang că nu mai pot face faţă costurilor ridicate ale vieţii. "Autorităţile ar face bine să inventarieze locuinţele părăsite şi degradate din sate şi să încurajeze venirea orăşenilor în zonele rurale unde există un deficit de populaţie". Fenomenul aculturaţiei Satul romanesc va arăta cu totul altfel peste 20 de ani. Venirea masivă a orăşenilor în zonele rurale va produce aşa-numita "aculturaţie", după cum sună o teorie sociologică, despre care putem spune că a devenit realitate în Romania de azi. Asta înseamnă întalnirea dintre oameni care au obiceiuri diferite. În cazul de faţă, orăşeni şi ţărani. Cele două părţi vor învăţa, în timp, una de la alta, astfel încat din acest amalgam se vor naşte chiar şi obiceiuri noi. Rămane de văzut dacă fiecare va lua de la celălalt numai lucrurile bune. Sau poate că vor fi "împrumutate" şi cele proaste. 2.842 de comune îi aşteaptă pe orăşeni Se poate spune că orăşenii au unde să fugă. În toată ţara sunt 2.842 de comune. Ai de unde alege. Am vorbit de acest subiect şi cu preşedintele Asociaţiei Comunelor din Romania, Emil Drăghici. "Acesta este reversul industrializării din perioada comunistă. Viaţa la oraş a devenit tot mai costisitoare. Orăşenii se mută la ţară, în speranţa că o vor duce mai bine. Nu există încă statistici clare ale acestui fenomen. Vom încerca să punem la punct acest lucru, să avem informaţii cat mai exacte", ne-a asigurat interlocutorul nostru, care este şi primar al comunei Vulcana-Băi din judeţul Damboviţa. Magazinul sătesc Iată şi oameni mai tineri care au avut curajul să-şi schimbe radical viaţa. Facem cunoştinţă cu soţii Angela şi Marin Ciocoi. Mai au mult pană la pensie. Femeia a lucrat în domeniul confecţiilor, iar bărbatul, în comerţ. Nu întamplător şi-au deschis în centrul comunei un magazin cu mărfuri de toate felurile. "E scumpă viaţa în Bucureşti. Impozite, taxe. E mai bine la ţară", zice capul familiei. "Am stat şi ne-am gandit un an, înainte să facem pasul ăsta", adaugă nevasta. Copiii lor au rămas la Bucureşti. "Părerea mea e că şi alţi orăşeni ar face bine să vină aici. E un loc bun. Comuna se va dezvolta, se vor face drumuri. Satul romanesc nu moare", e convins orăşeanul, care a renunţat la confortul blocului ca să simtă pămantul sub picioare. Fenomen greu de cuantificat Se ştie că numai în 2004 s-au mutat de la oraş la sat aproape 20.000 de romani, conform datelor furnizate la acea vreme de Institutul Naţional de Statistică. Este posibil ca numărul "pribegilor" să fie mult mai mare. Problema e că mulţi dintre cei plecaţi la ţară şi-au păstrat vechiul buletin de identitate, în care este trecută adresa de la oraş.