Social

#impozit #casa #masina #bucuresti

Bucurestenii cu mai multe case sau masini puternice vor plati impozite duble

Impozitele majorate prevazute in Codul Fiscal vor intra in vigoare in Bucuresti in 2011. In Timisoara si Deva acestea au fost deja introduse.

Consiliul General al Municipiului Bucuresti lucreaza la un proiect prin care sa creasca impozitele bucurestenilor cu mai multe case cu pana la 300%. Masinile puternice vor fi impozitate dublu.

Bucurestenii care detin un autoturism cu o capacitate a motorului de pana in 2000 centimetri cubi si o singura casa nu vor fi plati impozite majorate. Nici pentru imobilele dobandite prin succesiune nu se vor plati impozite marite.

Bucurestenii care detin doua case ar putea plati un impozit majorat cu 65% fata de cel pentru o singura proprietate. Pentru a treia proprietate, impozitul va fi cu 150% mai mare, iar pentru a patra si urmatoarele, impozitul va fi cu 300%.

Valoarea impozabila a cladirilor va fi ajustata potrivit coeficientului de corectie corespunzator zonei. Potrivit Gandul, coeficientul este 2,6 pentru zona A, 2,5 pentru zona B, 2,4 pentru zona C si 2,3 pentru zona D.

Cladirile cu o vechime mai mare de 50 de ani vor primi o reducere de 20% la plata impozitelor, iar cele cu o vechime intre 30 si 50 de ani vor avea impozitul redus cu 10%.

Impozitul pentru proprietarii de masini puternice se va dubla in 2011. Bucurestenii cu motoare cu capacitate intre 2001 si 2600 centimetri cubi vor plati cate 72 de lei pentru fiecare 200 centimetri cubi, dublu fata de impozitul din 2010.

Autoturismele cu motoare cu capacitate de peste 3.001 centimetri cubi vor fi taxate cu cate 290 de lei pentru fiecare 200 de centimetri cubi ai motorului.

Impozitele au fost marite deja in Deva si Timisoara, iar maririle ar putea fi adoptate de autoritatile locale din toata tara.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea