Social

Britanicii au scăpat de pericolul IRA

După decenii de violenţe sangeroase, sute de victime şi tensiuni politice care păreau fără sfarşit, Londra a scă pat de pericolul IRA . Un raport de monitorizare realizat de experţi internaţionali a concluzionat că Armata Republicană Irlandeză a abandonat terorismul, şi a pus cap ăt activităţilor criminale. Experţii mai susţin că gruparea care a terorizat Londra s-a angajat într-o manieră ireversibilă pe calea luptei politice. Raportul a fost dat publicităţii la capătul unei săptămani de discuţii pe tema viitorului Irlandei de Nord. Autorii lui sunt patru experţi internaţionali, reuniţi într-o comisie independentă de monitorizare. Specialiştii susţin că, dacă în urmă cu trei ani, IRA era considerată una dintre cele mai sofisticate şi mai periculoase grupări paramilitare, în prezent se poate vorbi despre angajarea sa fermă într-o strategie politică. Raportul conchide că o revenire la terorism nu este o ''posibilitate viabilă''. Guvernul de la Londra a salutat raportul, pe care a declarat că îl consideră o bază pentru reglementarea definitivă a conflictului din Irlanda de Nord . În 2005, Armata Republicană Irlandeză a renunţat la violenţă şi la arsenalul militar. Reglementarea politică a conflictului dintre catolici şi protestanţi va mai dura însă. Autorităţile de le Londra şi Dublin au cerut celor două comunităţi să stabilească pană pe 24 noiembrie cum îşi vor împărţi locurile în Guvern şi în Adunarea Naţională. În lipsa unui astfel de acord, Adunarea va fi desfiinţată, iar Irlanda de Nord va reveni sub guvernarea Londrei, cu participarea autorităţilor de la Dublin. Pană în prezent, principalul partid protestant - Democraţii unionişti - a refuzat împărţirea puterii.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea