Social

#spital #lift #bolnav #pacient

Bolnavi cu probleme locomotorii, pe holuri din cauza liftului stricat

Liftul de la Spitalul Filantropia tine pacientii blocati . Mai multi bolnavi cu probleme locomotorii au stat aseara aproape cinci ore pe holurile Institutului de Recuperare din cadrul spitalului din cauza liftului, care s-a defectat.

Cativa pacienti care au deficiente majore au trebuit sa doarma in cursul serii de ieri in alte saloane decat ale lor, pentru ca nu au putut urca pana la locurile lor. Liftul unitatii spitalicesti s-a stricat aseara iar cei care trebuiau sa vina sa il repare nu a u ajuns, desi fusesera chemati.

Potrivit Realitatea.net, medicul de garda de la spital a sunat la firma care se ocupa de intretinerea liftului, insa acestia au ajuns abia astazi sa repare liftul. "Am solicitat serviciile celor de la ascensorul, cei cu care avem contract. Cam din jumatate in jumatate de ora am resolicitat ajutorul dumnealor, raspunsul fiind ca este o echipa pe teren si ca la un moment dat problema se va solutiona, insa nici pana in jurul orei 23 nu s-a solutionat”, a declarat pentru Realitatea TV, doctorul Augustin Dima, medicul care a fost aseara de garda.

El a adaugat faptul ca a fost nevoit sa apeleze la bunavointa pacientilor si sa faca schimb de locuri, de la un etaj la altul, pentru ca cei cu probleme sa nu aiba de suferit de pe urma acestei situatii.

 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea