Social

Bogdan Lobonţ: “Ne-am simţit jigniţi cand am fost huiduiţi”

Ionuţ Lupescu , directorul general al Federaţiei Romane de Fotbal, s-a declarat foarte dezamăgit de felul în care s-au comportat suporterii naţionalei Romaniei, în timpul amicalului de miercuri cu Moldova. Fostul internaţional a afirmat că ia în calcul varianta ca “tricolorii” să evolueze pe viitor numai pe stadioanele din provincie. “Provincia s-a dovedit mai civilizata şi de acum încolo ne vom orienta către această zonă”, a spus Lupescu. Punctul său de vedere a fost susţinut şi de portarul Bogdan Lobonţ ( foto ), deşi fostul goalkeeper al Fiorentinei evoluează la o echipă din Capitală, Dinamo. “Ne-am simţit jigniţi cand am fost huiduiţi. Dar ăsta e nivelul lor şi atat îi duce capul”, a declarat Lobonţ. Principala ţintă a suporterilor echipei naţionale în timpul meciului de miercuri seară de pe “ Lia Manoliu ” a fost Cosmin Contra . Fundaşul lui Getafe a anunţat imediat după meci că se va retrage din echipa naţională, însă a fost convins de colegi să revină asupra deciziei.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea