Social

#10 octombrie # anulare zboruri #pasageri #blue air

Blue Air a suspendat toate zborurile pana pe 10 octombrie “Pasagerii sa nu se mai prezinte la aeroporturi”

Dupa ce initial Blue Air a anuntat ca a suspendat zborurile pana pe 12 septembrie, astazi, vineri 9 septembrie, a anuntat ca nu va relua zborurile in data anuntata anterior. Compania a prelungit perioada de suspendare a zborurilor pana pe 10 octombrie.

Blue Air a suspendat toate zborurile incepand cu 6 septembrie, anuntand ca le reia pe 12 septembrie. Au facut acest lucru motivand ca nu au bani pentru plata furnizorilor in urma popririi conturilor de catre Agentia Fondului de Mediu (AFM), din cauza unor datorii de peste 28 de milioane de lei. Acestea nu sunt insa singurele datorii ale companiei.

La insistentele guvernantilor, Agentia Fondului de Mediu a anuntat pe 7 septembrie ca a suspendat poprirea. Cu toate acestea, Blue Air nu isi poate relua zborurile din cauza datoriilor uriase. Reprezentantii companiei le-au cerut pasagerilor sa “nu se mai prezinte la aeroporurile de plecare, aceste zboruri neputand fi operate”

“In primul rand, dorim sa ne cerem scuze tuturor pasagerilor Blue Air, care au fost afectati de imposibilitatea efectuarii zborurilor programate incepand cu amiaza zilei de 6 Septembrie 2022.

Ne cerem scuze tuturor angajatilor si partenerilor comerciali ai Societatii Blue Air Aviation pentru ca nu am fost in masura sa ne indeplinim toate obligatiile asumate fata de acestia.

Nu in ultimul rand, avand in vedere faptul ca din comunicatele publice emise in cursul zilei de ieri, 8 septembrie 2022, am constatat ca am fost intelesi gresit, dorim sa ne exprimam intreaga multumire pentru ajutorul ce ne-a fost acordat in aceste momente de maxima criza de Compania Nationala de Transport Aerian TAROM S.A. precum si de Primul Ministru al Romaniei, dar si de Ministrul Transporturilor, pentru repatrierea pasagerilor Blue Air care au ramas blocati in afara tarii. In lipsa acestui sprijin si in lipsa unui efort uman deosebit al tuturor angajatilor TAROM S.A., precum si a celor de la cancelaria Primului Ministru, Ministerul Transporturilor si Ministerul Afacerilor Externe, situatia la momentul actual ar fi fost una mult mai grava in ceea ce priveste numarul pasagerilor blocati in aeroporturi.

In ultimele 48 de ore conducerea executiva, Consiliul de Administratie si actionariatul Blue Air au constatat faptul ca nivelul vanzarilor de bilete a fost semnificativ afectat, iar sumele care au fost incasate de procesatorii de plati au fost blocate de catre acestia, astfel incat Societatea nu dispune in acest moment de fondurile necesare platii combustibilului si celorlalte cheltuieli operationale, necesare pentru zborurile planificate incepand cu data de 12 septembrie.

In plus, toti furnizorii de servicii esentiale zborurilor au conditionat furnizarea respectivelor servicii de plata datoriilor scadente. In acest context au fost analizate toate aspectele privind modalitatea de reluare cat mai rapida a activitatii de zbor, discutandu-se in mod direct cu zeci de furnizori critici ai companiei, respectiv aeroporturi, societati de handling, furnizori de combustibil, autoritati de control al traficului aerian, precum si cu proprietarul aeronavelor operate de Blue Air.

Decizia de reluare a zborurilor are in vedere in mod decisiv posibilitatea societatii de a rambursa tuturor pasagerilor afectati sumele datorate si de a achita tuturor partenerilor comerciali costurile serviciilor prestate in favoarea companiei.

Pe aceasta cale, comunicam tuturor pasagerilor cu zboruri programate pana in data de 10 Octombrie 2022 sa nu se mai prezinte la aeroporurile de plecare, aceste zboruri neputand fi operate.

Precizam faptul ca in cadrul discutiilor purtate in Consiliul de Administratie al Blue Air, reprezentantul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii a solicitat reluarea cat mai rapida a zborurilor, iar votul reprezentantului Ministerului Finantelor nu a putut fi exprimat. Votul reprezentantului Ministerului de Finante este unul extrem de important, avand in vedere faptul ca aceasta institutie a emis Scrisoarea de Garantie pentru acordarea de catre Eximbank SA a creditului comercial in suma de 300.775.000 LEI, credit garantat cu 75% din actiunile Societatii si alte active detinute de Blue Air si actionariatul Societatii.

In aceasta perioada, avem convingerea ferma ca cei 2 investitori cu care actionariatul societatii se afla in discutii extrem de avansate la momentul la care a intervenit aceasta situatie de forta majora, vor avea timpul necesar sa analizeze absolut toate implicatiile acestui eveniment si sa decida, in mod definitiv, daca doresc sa investeasca sumele necesare revenirii Blue Air la cifrele dinainte de pandemia de COVID - 19 si acoperirea pierderilor de aproximativ 130.000.000 EUR suferite in aceasta perioada, din cauza interdictiilor de zbor, a incertitudinii privind numeroasele valuri de pandemie, a cresterii absolut bruste si la niveluri extraordinare a pretului combustibilului, cauzate in principal de razboiul din Ucraina, si scaderea cu peste 15% a puterii de cumparare a monedei EUR fata de USD”, se arata in comunicatul emis de companie.  

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea