Social

Bill Gates şi prinţul Alwaleed Bin Talal au devenit noii proprietari ai Four Seasons

Omul de afaceri canadian Isadore Sharp a acceptat să vandă lanţul hotelier Four Seasons pentru 3,8 miliarde de dolari, inclusiv datoriile, preşedintelui Microsoft, Bill Gates, şi prinţului saudit Alwaleed Bin Talal. La sfarşitul unor negocieri care au durat mai bine de trei luni de zile, acţionarii Four Seasons vor primi în urma tranzacţiei 82 de dolari pe acţiune, iar Sharp nu mai puţin de 289 milioane de dolari, transmite AP. Compania Four Seasons, cu sediul în Toronto, Canada, deţine 74 de hoteluri în 31 de ţări şi alte 25 de proprietăţi în curs de dezvoltare. La închiderea sesiunii bursiere, acţiunile companiei scăzuseră cu 2,9%, pană la 81,42 de dolari. Asta, în condiţiile în care de pe data de 3 noiembrie, cand a fost anunţată începerea licitaţiei, preţul acestora crescuse cu 31%. "Sunt încantat că în cele din urmă consiliul de conducere a decis să susţină această tranzacţie pe care eu o consider cea mai bună cale prin care se poate păstra şi extinde strategia companiei pe termen lung, dar şi viziunea şi valorile Four Seasons", a afirmat Sharp într-un comunicat de presă, citat de AFP. Pe langă suma de 289 milioane de dolari, Isadore Sharp şi compania deţinută de familia sa, Triples Holdings Ltd., va mai rămane şi cu 10% din pachetul de acţiuni şi îşi va menţine funcţia de preşedinte şi director executiv. Sharp este cel care a fondat acest lanţ hotelier în 1960. Restul de acţiuni vor fi împărţite între firmele de administrare de fonduri private deţinute de Gates şi prinţul Alwaleed. Alwaleed Bin Talal a licitat prin compania Kingdom Hotels International, care deţine deja 23% din acţiuni, iar Gates va intra în posesia acţiunilor prin compania Cascade Investment LLC, care împreună cu Fundaţia Gates deţinea şi ea un pachet de 8,2% din acţiunile Four Seasons, scrie "Washington Times". Chiar dacă tranzacţia a fost aprobată de consiliul director, mai rămane de aşteptat ca şi acţionarii să-şi dea acordul cu privire la vanzarea Four Seasons. Kingdom Hotels International a achiziţionat recent şi lanţul Fairmont pentru 3,9 miliarde de dolari prin fondul de investiţii american Colony Capital. În 1996, prinţul saudit a intrat în posesia unuia dintre hotelurile operate de Four Seasons, George V din Paris.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea