Social

Bilanţul CNSAS, sărac din cauze politice

Acum mai bine de şase ani, lua fiinţă CNSAS, o instituţie care ar fi avut menirea să "vindece naţiunea de trecutul său", potrivit unui clişeu al vremii. Menirea ca menirea, dar politicul s-a instaurat rapid în activitatea CNSAS. Instituţia, care ar fi trebuit să deconspire colaboratorii şi ofiţerii fostei Securităţi, s-a lovit atat de legea proprie de funcţionare care a generat ineficienţă şi crize interne, cat şi de refuzul actorilor politici şi al serviciilor de informaţii, de a face lumină în acest domeniu. O picătură într-un ocean Din cele 1,6 milioane de dosare de securitate pe care SRI le-a remis CNSAS, bilanţul celor identificaţi ca foste instrumente ale poliţiei politice comuniste este sărac. Din martie 2000 pană în prezent au fost deconspiraţi 450 de informatori, mai puţin de 1% din totalul colaboratorilor Securităţii, estimat de istorici la 400.000 de persoane. În privinţa agenţilor, s-au publicat numele a 134 de ofiţeri şi subofiţeri ai fostului aparat represiv din cei peste 13.000. În anul 2005, CNSAS a reuşit deconspirarea a doar 100 de persoane, 38 foşti ofiţeri, iar restul informatori şi colaboratori. Arhiva Securităţii, o nebuloasă CNSAS nu are nici pană acum în administrare întreaga arhivă a Securităţii, detinuţă de SRI, SIE, MApN şi alte instituţii "moştenitoare". CNSAS ar mai avea de primit încă 300.000 de dosare. Calculul este estimativ, avand în vedere că numărul total al dosarelor fostei Securităţi este imposibil încă de apreciat, singura statistică ce provine de la SRI, din 1993, indicand că fosta poliţie politică ar fi întocmit aproape două milioane de dosare. Statistica a fost trimisă de SRI lui Constantin Ticu Dumitrescu , în timpul guvernării CDR, pe cand acesta era preşedinte al Comisiei de abuzuri din Senat. Pană în acest moment, CNSAS a primit 1,6 milioane de dosare. Conform evaluărilor, înainte de 1989 şi în timpul evenimentelor din decembrie ar fi fost distruse aproape 60.000 de dosare. Nu de puţine ori, serviciile şi direcţiile de informaţii ale ministerelor au refuzat transferul dosarelor pană în 2006, invocand "siguranţa naţională". Din criză în criză Încetineala în preluarea arhivelor Securităţii are la origine SRI şi alte instituţii ale statului. În 2002, un prim scandal paralizează activitatea instituţiei timp de 7 luni, patru membri ai Colegiului refuzand să mai participe la şedinţe, în urma disputei în jurul publicării listelor cu agenţi ai Securităţii. Gheorghe Onişoru şi Constantin Buchet se întorc la şedinţă în mai 2003, iar Florin Chiriţescu şi Aurel Pricu abia în 2004, după 2 ani de absenţă. Între timp, Onişoru trece printr-o adevărată metamorfoză. Odată instalat în scaunul de preşedinte al CNSAS, Onişoru şi-a schimbat rapid atitudinea. Cu el în fruntea Colegiului, CNSAS a trecut prin cea mai secetoasă perioadă, contestarea sa de către o parte a membrilor conducerii aruncand instituţia într-o nouă criză. În octombrie 2004, votul decisiv dat de Onişoru în favoarea reabilitării publice a liderului PRM, C.V. Tudor, îi determină pe Andrei Pleşu si H.-R. Patapievici să demisioneze din Colegiu. De numele lui Onişoru vor rămane legate managementul defectuos al preluării arhivei de la SRI, reclasificarea a peste 110.000 de dosare şi nepreluarea cartotecilor. În primăvara acestui an, preşedintele Traian Băsescu a cerut ca deconspirarea Securităţii şi, implicit, transferul dosarelor să se încheie la 31 decembrie. CSAT a decis, la randul său, declasificarea dosarelor de securitate aflate sub regimul siguranţei naţionale. O criză şi mai puternică a afectat instituţia, cu prilejul alegerii noii conduceri. Corneliu Turianu şi Ticu Dumitrescu au fost protagoniştii unui scandal, care nu s-a încheiat decat în urma venirii la CNSAS a lui Traian Băsescu, în prezenţa căruia s-a hotărat ca preşedintele Consiliului să devină Claudiu Secaşiu. La bilanţul pe 2006, CNSAS nu a făcut paşi mari înainte, dar a detonat două bombe de mare putere: Dan Voiculescu Felix şi Mona Muscă Dana. În ambele cazuri, deciziile CNSAS sunt contestate în instanţă. Noua lege a CNSAS, aşteptată să rezolve multe dintre problemele Colegiului, nu a trecut de parlament. Oare de ce?

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea