Social

Beckham a fost prezentat cu numarul 23 la Real Madrid

Internationalul englez David Beckham a fost prezentat oficial , miercuri, sub culorile clubului Real Madrid, primind din partea presedintelui de onoare Alfredo Di Stefano tricoul alb cu numarul 23, informeaza AFP.

"Fotbalul este totul pentru mine, iar faptul ca voi juca la Real Madrid reprezinta un vis devenit realitate", a declarat vedeta britanica de la tribuna amenajata in sala de baschet Raimundo-Saporta, in fata a peste 500 de ziaristi veniti din 25 de tari.

Beckham a dorit sa-si incheie scurta alocutiune in limba spaniola , pronuntand sloganul preferat al noilor sai suporteri: "Ala Madrid!".

La randul sau, presedintele clubului madrilen, Florentino Perez , a tinut sa sublinieze ca jucatorul englez, care a fost achizitionat pentru suma de 35 milioane euro, nu reprezinta doar un bun produs de marketing, ci "a fost angajat pentru ca este mai intai de toate un excelent fotbalist". "Bine ai venit in legiunea viselor", a conchis Perez.

Beckham a renuntat apoi la costumul sau bleu pal in favoarea sortului si a ghetelor cu crampoane pentru a participa la o sedinta foto .



Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea