Social

Basescu propune la referendum uninominalul PSD

Seful statului a anuntat ca va initia referendum in aceeasi zi cu euroalegerile daca Parlamentul nu aproba rapid votul uninominal . Prezent ieri la Scoala de vara a femeilor din PD, care se desfasoara in aceste zile la Costinesti, seful statului a facut anuntul pe care adversarii politici l-au prevestit de mai mult timp: referendumul pentru votul uninominal s-ar putea desfasura concomitent cu scrutinul pentru Parlamentul European. „Ce stiu cu certitudine este ca, in lipsa unei legi electorale care sa introduca votul uninominal pina cu 30 de zile inainte de alegerile europarlamentare, voi emite decretul de organizare a unui referendum in aceeasi zi cu europarlamentarele“, a declarat Traian Basescu. Bomba zilei a fost insa alta. Presedintele a anuntat ca la referendum va sustine o cu totul alta varianta decit cea propusa de Pro Democratia . Mai mult, este vorba despre o varianta pentru care a militat PSD. El a aratat ca ii va fi foarte greu sa explice o modalitate foarte complicata de vot la referendum, de aceea s-a decis sa mearga „pe varianta cea mai simpla de explicat: vot uninominal in doua tururi , ca la primar“. Analistul politic Cristian Pirvulescu , cel care a propus Parlamentului proiectul Pro Democratia, ne-a precizat ca nu este surprins de sistemul dorit de seful statului. „Acest sistem i-ar asigura presedintelui o majoritate larga in Parlament. Calculele lui Traian Basescu nu corespund insa calculelor partidelor politice, ele neagreind sistemul uninominal pur in doua tururi. Nici chiar cei din PD nu agreeaza acest sistem, deoarece sint constienti ca in turul doi de scrutin toate celelalte partide s-ar coaliza impotriva candidatului lor si infringerea ar fi inevitabila“, a explicat Pirvulescu. Geoana vede o manevra politica Liderul PSD, Mircea Geoana, considera ca declaratiile lui Traian Basescu privind convocarea referendumului pe votul uninominal in aceeasi zi cu euroalegerile reprezinta o manevra politica prin care acesta incearca sa gaseasca un pretext pentru a face campanie PD la alegeri: „PSD considera ca este de dorit ca votul uninominal sa fie adoptat prin procedura parlamentara, pentru a se evita cheltuielile inutile pe care le presupune un referendum. PSD isi va folosi intreaga influenta parlamentara pentru adoptarea votului uninominal“. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea