Social

Băsescu nu are contracandidat la preşedinţie

Preşedintele Traian Băsescu ar fi votat, în acest moment, de 61% din romani, potrivit Barometrului de Opinie Publică pe luna octombrie, realizat de Fundaţia pentru o Societate Deschisă. şeful statului nu ar trebui să-şi facă griji, deocamdată, nici în privinţa contracandidaţilor, el fiind urmat în preferinţele electoratului, la mare distanţă, de Corneliu Vadim Tudor 13% şi Gigi Becali 10%. Aparent paradoxal, 40% din electoratul PSD ar vota cu Traian Băsescu, dar preşedintele adună mulţi simpatizanţi şi din zona liberalilor. Realizatorii cercetării sociologice au arătat că votanţii PSD şi PNL resimt absenţa unor lideri proeminenţi, Mircea Geoană avand conturat, de altfel, un portret de "non-lider". Barometrul de Opinie Publică evidenţiază şi faptul că Alianţa D.A. ar strange, la ora actuală, 53% din sufragii, în vreme ce social-democraţii s-ar opri la 20%. "Podiumul" partidelor este completat de PRM, cu 13%, iar pragul de accedere în parlament ar mai fi depăşit de UDMR, cu 7%, şi de PNG, cu 5%. PC şi PNţCD se situează, şi de această dată, sub marja de eroare a sondajului. Datele cercetării prezintă o configuraţie a spectrului politic în care principalul partid din Romania este PD, cu aproximativ 38% din preferinţele electoratului, urmat de PSD, cu 22%, PRM, cu 14% şi PNL, cu 11%. Studiul reflectă şi numărul foarte mare al nehotăraţilor - 36% - precum şi procentul persoanelor care refuză să voteze - 14%.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea