Social

Băsescu, ameninţat cu suspendarea

Vom începe procedura de strangere de semnături pentru suspendarea preşedintelui", a ameninţat liderul PSD, Mircea Geoană, la finalul şedinţei extraordinare a PSD. Geoană a anunţat că, din punctul de vedere al social-democraţilor, principalul vinovat pentru criza politică prelungită este şeful statului, motiv pentru care vor demara procedura de suspendare din funcţie, în baza articolului 95 din Constituţie. Soluţia liderilor PSD pentru ieşirea din criză este demisia celor două persoane implicate în "afacerea bileţelul". Geoană a insistat însă asupra procedurii de suspendare a şefului statului, care este şi singura variantă reglementată strict de Constituţie. Cat priveşte demiterea premierului, liderul PSD a vorbit la modul general despre necesitatea unei acţiuni din partea PSD şi a altor partide "pentru înlocuirea primului-ministru". El nu a exclus varianta moţiunii de cenzură, dar consideră posibilă şi retragerea miniştrilor PD din guvern. "Problema demiterii lui Tăriceanu de către parlament este relativ simplă, pentru că există în acest moment o mare majoritate care ar vota împotriva sa, fie pe un proiect de lege, fie printr-o moţiune de cenzură a opoziţiei, fie printr-o altă acţiune de destabilizare pe care eventual PD ar putea s-o aibă în calcul", susţine Geoană. Cererea social-democraţilor, de suspendare a preşedintelui Romaniei, se va baza, în primul rand, pe faptul că şeful statului a încălcat Constituţia, ascunzand în mod repetat sau intervenind în actul de justiţie. Tăriceanu poate cădea oricand În următoarele zile, social-democraţii vor începe strangerea de semnături necesare suspendării. "Avem la dispoziţie opt, nouă zile în care trebuie să strangem semnături, să elaborăm materialele, iar discuţiile vor începe astăzi. Ne trebuie 157 de semnături. Noi avem 46 la Senat şi 101 la Camera Deputaţilor. Nu este o problemă pentru noi", a declarat preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu. Ca şi Geoană, Văcăroiu a avut o poziţie mai moderată, în ceea ce priveşte depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva actualului premier. "Pentru demiterea premierului, dacă nu îşi va da demisia, nu există altă soluţie decat moţiunea de cenzură", a adăugat Văcăroiu, care a precizat că, în acest moment, PSD este pregătit pentru guvernare şi că Mircea Geoană ar fi "un foarte bun prim-ministru". PSD nu exclude nici varianta unui guvern de tehnocraţi. Ce spune Constituţia Conform articolului 95, este necesară strangerea de semnături de la o treime din numărul total al parlamentarilor. Se trimite la Curtea Constituţională pentru aviz motivaţia cererii de suspendare. Preşedintele trebuie să vină în faţa parlamentului şi să dea explicaţii. Cererea se va supune la vot, iar dacă jumătate plus unu, din numărul total al parlamentarilor, votează pentru suspendare, acesta este suspendat şi, în maximum 30 de zile, se organizează referendum naţional care să ratifice decizia parlamentului. În cele 30 de zile, toate atribuţiile sale, mai puţin dizolvarea parlamentului, sunt preluate de preşedintele Senatului. Nimeni nu se grăbeşte spre anticipate PD îl ceartă pe Tăriceanu, dar nu iese de la guvernare PD nu are niciun motiv de a ieşi de la actul guvernării, dar condamnă tentativa primului-ministru, Călin Popescu Tăriceanu de influenţare a actului de justiţie, a declarat, ieri, liderul acestui partid, Emil Boc. Declarandu-se, în numele PD, "jignit de încercarea PNL de a crea o breşă între preşedinte şi democraţi", Boc a subliniat că formaţiunea sa nu se va îndepărta de preşedintele Romaniei "pentru a sprijini prieteni sau clienţi politici". Preşedinţia: No comment Singurul răspuns din partea administraţiei prezidenţiale, în legătură cu anunţul făcut de PSD privind declanşarea procedurii de suspendare din funcţie a preşedintelui, a venit din partea purtătorului de cuvant al preşedinţiei, Adriana Săftoiu. "Nu comentăm", a spus Săftoiu, citată de Rompres. PRM: Băsescu şi Tăriceanu trebuie să cadă împreună Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, se declară în favoarea cererii de destituire din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu şi a premierului Tăriceanu, declarand că formaţiunea sa va colabora în acest sens cu PSD. Liderul PRM a mai cerut şi organizarea de urgenţă a alegerilor anticipate. nescu: Suspendarea ar agrava situaţia Vicepreşedintele Crin Antonescu a declarat, ieri, la Realitatea TV, că el nu agreează declanşarea procedurii de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, pentru că ar agrava şi mai mult situaţia Romaniei, dar, a adăugat el, liderii PNL vor discuta serios această propunere, joi seară. Marko: N-aş vrea ca biletul să răstoarne guvernul "S-a creat impresia că în cateva ore trebuie să decidem soarta ţării. Cred că fiecare trebuie să analizăm situaţia la rece, că doar nu acum am aflat că există neînţelegeri între preşedinte şi premier", a declarat preşedintele UDMR, Marko Bela.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea