Social

Basescu a gratiat un pion de-ai lui Magureanu

Presedintele Traian Basescu l-a gratiat pe Ion Draica, fosta glorie sportiva a Romaniei, condamnat definitiv la trei ani de inchisoare pentru infractiuni financiare. Seful statului i-a acordat clementa fostului campion olimpic si mondial la lupte greco-romane din anii ’70-’80, „din motive medicale“, dupa cum se precizeaza intr-un comunicat lapidar al Administratiei Prezidentiale. Palatul Cotroceni nu precizeaza insa care sint afectiunile medicale ale lui Ion Draica pentru care Traian Basescu i-a acordat clementa. Fostul mare sportiv a obtinut pina acum, pe baza unor documente medicale care atesta ca sufera de grave maladii cardiace, aminarea executarii pedepsei. Administratia Prezidentiala arata doar ca fostul multiplu campion sportiv a fost condamnat la o pedeapsa „de trei ani de inchisoare, aplicata pentru savirsirea infractiunii de inselaciune“. Folosindu-si renumele cistigat pe plan competitional, Ion Draica, 49 de ani, retras din activitatea sportiva inainte de 1990, a intrat in afaceri dupa Revolutie. Numele sau poate fi regasit in nu mai putin de 27 de firme, ca actionar, din cele mai diverse domenii: de la electronice la alimentatie. In urma cu zece ani au aparut primele probleme in afacerile sale. Concret, acuzatiile indreptate impotriva lui Ion Draica se refera la falimentarea voita a firmelor lui. Partenerii sai de actionariat l-au acuzat ca a luat credite bancare cu ajutorul unor active supraevaluate din firme. In consecinta, fosta glorie sportiva a fost reclamata pentru „folosirea cu rea-credinta a bunurilor societatilor in detrimentul altor actionari“. Dupa inceperea cercetarilor penale asupra sa, presa vremii a scris ca, sub presiunea returnarii creditelor luate de la banci, a inceput sa se imprumute de la camatari , intrind astfel in afaceri cu lumea interlopa. In februarie 2005, numele lui era pomenit - alaturi de fruntasi ai PSD Constanta, precum Nicusor Constantinescu, dar si de Dumitru Martin - de fostul ministru al Comertului Codrut Seres in legatura cu disparitia unor cantitati uriase de combustibil din conductele Petrotrans. Ion Draica nu este strain de politica: a infiintat filiala constanteana a Partidului Noua Romanie, condus de Virgil Magureanu dupa retragerea din functia de director al Serviciului Roman de Informatii. Intre timp, partidul fostului sef al contraspionajului romanesc a fuzionat cu Partidul Democrat pe vremea in care lider ii devenise Traian Basescu. Legitimat de la virsta de 7 ani la Clubul „Farul“ Constanta, cariera sa de luptator a atins apogeul la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 1984. Atunci el a obtinut titlul de campion olimpic la categoria 82 de kilograme. In cei 20 de ani de activitate sportiva, Ion Draica a mai adus Romaniei peste 12 medalii la campionatele mondiale si europene de profil, dintre care sase au fost de aur, celelalte de argint si de bronz. Dupa retragerea din competitii, a fost numit pe rind sef al Inspectoratului judetean de sport, presedintele Clubului „Farul“ si, ulterior, al Federatiei Romane de Lupte. Gratiat la 83 de ani Printr-un alt decret, Basescu l-a gratiat si pe cel mai virstnic detinut din sistemul penitenciar romanesc, Neculai Gheban, in virsta de 83 de ani. Seful statului a acceptat, astfel, cererea pe care i-a inaintat-o ministrul Justitiei, Tudor Chiuariu. Batrinul, detinut in Penitenciarul Iasi, a fost condamnat la sase luni de inchisoare pentru ca nu a vrut sa cedeze o bucata de pamint, conform unei sentinte judecatoresti care il deposeda de acel teren. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu: Branding - Cum sa eviti vecinii nepotriviti

Experti It

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu, multimedia designer si specialist de marketing online

Experti It

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: 8 functii ignorate ale smartphone-ului care iti imbunatatesc considerabil viata

Experti It

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Tendinte ale tehnologiei in 2014

Experti It

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expert Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Cum se transporta un computer

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare