Social

#obama #sua #irak #retragere

Barack Obama promite retragerea din Irak si refacerea aliantelor Americii

Data retragerii – la 16 luni de la preluarea mandatului. Ajutorul pentru dezvoltare oferit de SUA va fi dublat.

Barack Obama pare sa stie ce vrea in politica externa , dar nimeni nu stie cum isi va pune in aplicare ambitiile. Aceasta este principala impresie lasata, in mass-media internationala, de un discurs tinut marti la Washington D.C., pentru anuntarea prioritatilor de politica externa ale unui candidat privit adesea drept „tanar si neexperimentat”.

Mai intai, senatorul de Illinois vrea retragerea trupelor din Irak si a anuntat o data precisa in acest sens: in cel mult 16 luni de la 20 ianuarie 2009 , cand ar urma sa depuna juramantul. Acest calendar ferm poate starni aplauzele publicului satul de razboi, dar a provocat deja reactia ironica a rivalului sau, republicanul John McCain.

Acesta l-a criticat pe Obama pentru ca a luat decizia retragerii inainte de a pune piciorul in Irak si Afganistan (unde se va afla, pentru prima oara, saptamana aceasta). Apoi, McCain „marcheaza puncte” in fata lui Obama pentru ca, in timp ce primul sustinuse marirea efectivelor din Irak inainte ca Bush sa inceapa acest lucru, in ianuarie 2007, cel de-al doilea declarase ca acea miscare va fi un esec.

Insa, indiferent de justetea sau inutilitatea razboiului, incercarea lui Bush de curmare a atentatelor, sub comanda generalului David Petraeus, este un succes militar de netagaduit. Acum, valorificarea in plan politic a acestui succes depinde de urmatorul presedinte al SUA. Astfel, infirmata de realitate, previziunea senatorului ca suplimentarea efectivelor va esua a „disparut” de pe siteul sau oficial.

Dincolo de ezitarile privind Irakul, Obama a ramas ferm la propunerea sa de refacere a aliantelor Americii, spunand ca „SUA au platit pretul pentru o politica externa care tine predici fara sa asculte”. El doreste sa acorde mai multe sanse solutiilor diplomatice in defavoarea celor militare si sa dubleze ajutorul de dezvoltare oferit de SUA, in maniera unui „nou plan Marshall”, pana in 2012. Suma maxima va fi de 50 miliarde USD si se va aloca cu precadere unor state vulnerabile din Africa, continent unde senatorul este foarte popular, fiind fiul unui musulman kenyan.

O seama de obiective utopice

Pe langa retragerea din Irak (obiectiv impartasit de toti americanii – dar numai 51 la suta considera ca este buna ideea anuntarii unui calendar clar) si renuntarea la pozitiile unilaterale in rezolvarea problemelor mondiale, Obama s-a prezentat publicului si cu o seama de obiective utopice. El vrea incetarea dependentei SUA de petrolul strain, dar asta nu tine atat de un obiectiv de politica externa, ci de reformarea din temelii a economiei celei mai insetate de titei din lume.

Apoi, Obama si-a fixat ca prioritate externa infrangerea al-Qaida si a talibanilor in Afganistan, un obiectiv care pare si mai indeparat decat pacificarea Irakului. In fine, alt obiectiv generos este impiedicarea accesului teroristilor si al regimurilor nedemocratice la arme nucleare , un tel care suna bine, dar pentru neindeplinirea caruia este nevoie de o singura eroare, a unui singur angajat oarecare.

Iar daca pana si Aviatia SUA a avut probleme cu nerespectarea regimului de manipulare a armelor nucleare, este imposibil ca o viitoare administratie Obama sa garanteze ca aceste arme nu ajung pe mana dusmanilor Americii.


Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea