Social

Badalan si Degeratu, anchetati

Armatei ii este spalata onoarea dupa cinci ani. Operatiunea "Case pentru generali" este reanchetata de Parchetul Militar, in urma articolelor din 7. 60 de generali si colonei printre care Eugen Badalan ( foto stanga), actualul sef al Armatei, si constantin degeratu (foto dreapta), consilierul de astazi al presedintelui Traian Basescu, au pus la cale, in 1999, o scandaloasa afacere cu locuintele de serviciu ale MApN. Afacerea a fost musamalizata cinci ani.
Operatiunea "Case pentru generali" este reanchetata, dupa cinci ani, de Parchetul Militar, in urma articolelor din 7.


LA ORDIN. Armatei ii este spalata onoarea. Constantin Degeratu si Eugen Badalan (dreapta) intra pe mana procurorilor
Seful Sectiei Parchetelor Militare, generalul Samoila Joarza, a decis infirmarea solutiei de neincepere a urmaririi penale pronuntate in dosarul "Case pentru generali". Aceasta solutie a fost data in toamna anului 2000, desi 7 a prezentat dovezi ca 60 de generali si colonei au dobandit locuinte de serviciu din cota Armatei, fara a avea dreptul.

Printre acesti inalti ofiteri se afla generalul Constantin Degeratu, actualul consilier de stat la Presedintia Romaniei, si generalul Eugen Badalan, seful din acest moment al Armatei Romane. Dupa ce in urma cu o luna am prezentat inca o data chiar un raport al Inspectoratului General al Ministerului Apararii Nationale tinut la sertar de oficialii MApN, care confirma investigatiile noastre, generalul Samoila Joarza ne-a spus ca, dupa cinci ani, 7 are mai multe date decat Parchetul Militar.

Tot in urma cu o luna, generalul Samoila Joarza ne-a promis ca va cere verificarea solutiei. Seful Sectiei Parchetelor Militare s-a tinut de cuvant si, in urma analizei unor noi date cerute dupa ce am publicat articolul "Ostirea de la cap se impute", a hotarat sa infirme solutia de neincepere a urmaririi penale. Acest lucru inseamna, conform articolului 228 din Codul de Procedura Penala: "Daca se constata ca nu a existat sau ca a disparut imprejurarea pe care se intemeia propunerea de a nu se incepe urmarirea penala, procurorul infirma rezolutia si restituie actele organului de urmarire dispunand inceperea urmaririi penale ". Practic, legea spune ca o data cu reluarea cercetarii se incepe urmarirea penala asupra celor suspectati de savarsirea unor infractiuni. Deci Degeratu, Badalan si ceilalti de pe lista Inspectoratului MApN vor fi chemati de Parchetul Militar si li se vor aduce la cunostinta invinuirile.

DEMISIA. Pentru anchetarea celor vinovati, iata, au trecut cinci ani. Aratam in doua serii de articole, inca din 1999 si 2000, ca locuinte de serviciu din cota Armatei au fost luate la preturi de nimic, ba chiar si in rate, de 60 de generali si colonei cu functiile cele mai mari la vremea respectiva in Ministerul Apararii Nationale , desi acestia nu aveau dreptul, conform reglementarilor in vigoare. Mai mult, unii dintre acesti generali si-au pus locuintele de serviciu ale Armatei pe numele copiilor. La acea vreme, 20.000 de cadre militare nu aveau unde sa locuiasca. Bineinteles, pe dosar s-a asternut praful, si nimeni nu a fost tras la raspundere. Nici un "instelat" nu a fost pedepsit! Pe lista beneficiarilor operatiunii, Degeratu si Badalan sunt la loc de cinste, generali care astazi sunt inalti demnitari ai unei tari NATO.

Ministrul Apararii Nationale, Teodor Atanasiu, a promis, intr-un interviu acordat Jurnalului National: "In momentul in care va incepe urmarirea penala impotriva sa (generalului Badalan n.r.) n-o sa asteptam sa vedem rezultatul prin hotarare judecatoreasca definitiva, ci eu voi solicita presedintelui Romaniei suspendarea din functie". Mai reamintim ca fostul ministru al Apararii, Victor Babiuc, intr-un interviu dat tot Jurnalului National, recunostea ca in Operatiunea "Case pentru generali" sunt nereguli. Credem ca acestea pot fi suficiente motive pentru ca Degeratu si Badalan sa fie demisi.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea