COD GALBEN de ploi torentiale
In interval 19 mai, ora 17:00 – 21 mai, ora 11:00 este in vigoare un cod galben de ploi insemnate cantitativ si instabilitate atmosferica temporar accentuata.
„In intervalul mentionat, in Transilvania, Maramures si zona deluroasa a Olteniei, Munteniei si Moldovei, precum si in nordul Carpatilor Orientali, temporar se vor semnala averse insemnate cantitativ, descarcari electrice, intensificari ale vantului si, izolat, grindina. Cantitatile de apa vor depasi local 25 l/mp si izolat 40...50 l/mp.
Astfel de fenomene se vor semnala si in restul teritoriului, dar in intervale mai scurte de timp.”, avertizeaza ANM.
COD PORTOCALIU de ploi torentiale
In intervalul 19 mai, ora 17:00 – 21 mai, ora 11:00 este in vigoare un cod portocaliu de ploi abundente.
„In Banat si Crisana, precum si in zona de munte vor fi ploi importante cantitativ, iar in intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor inregistra cantitati de apa ce vor depasi 40...50 l/mp si izolat 70 l/mp.
La altitudini de peste 1700...1800 m, ploile vor determina topirea si cedarea apei din stratul de zapada prezent in continuare la altitudini mari, unde masoara in general intre 15 si 140 cm.”, avertizeaza ANM.
Surse foto: meteoromania.ro, pexels.com