Social

Aventurierul miliardar Steve Fossett, disparut cu avionul

Celebrul aventurier a disparut de doua zile in Nevada, iar echipele de interventie fac eforturi mari pentru a-l gasi. Faimosul miliardar american si colectionar de recorduri Steve Fossett a disparut luni seara in Nevada. El a fost vazut ultima oara cind decola cu un avion de mici dimensiuni de pe pista privata a unei ferme din zona. Zborul trebuia sa dureze doar citeva ore, dupa care aparatul urma sa se intoarca pe pista. Nici pilotul si nici aparatul nu au mai aparut insa. Familia l-a dat disparut pe Steve Fossett, iar patrulele aeriene civile au inceput imediat cautarile. Operatiunea de salvare este extrem de dificila deoarece echipele de interventie nu stiu nimic despre traseul urmat de miliardar dupa decolare. Barbatul nu a completat nici un plan de zbor si nu s-a aflat in legatura radio cu nici un turn de control. Exista doar citeva indicii vagi referitoare la itinerarul sau, indicii oferite chiar de Steve Fossett unor prieteni cu putin timp inaintea zborului. Acestea nu ajuta insa prea mult. Aria de cautare a celui disparut se intinde pe 155.000 de hectare de desert si de teren accidentat. Operatiunea se desfasoara foarte lent, in pofida resurselor generoase alocate acestei cautari. 13 avioane dotate cu aparatura cu infrarosu survoleaza regiunea aproape non-stop. De asemenea, mai multe echipe de cautare au fost organizate la sol. Deocamdata, Patrulele Aeriene Civile presupun ca miliardarul este in viata. Avionul sau are echipamente GPS care se activeaza automat in momentul unui accident. Aceste echipamente nu au fost inca activate, deci varianta unei prabusiri este putin probabila. De asemenea, apropiatii miliardarului spun ca Fossett era un pilot prudent si experimentat, care nu ar fi facut acrobatii riscante in aer. La 63 de ani, Steve Fossett are un palmares impresionant - peste 100 de recorduri mondiale in domeniile aviatie, navigatie si zbor cu balonul . Cele mai cunoscute aventuri ale sale au avut loc in ultimii ani. In 2002, el a doborit recordul la cea mai lunga distanta parcursa intr-un balon cu aer cald. In acelasi an a fost primul om care a facut inconjurul lumii intr-un astfel de vehicul. Doi ani mai tirziu a strabatut lumea intr-o ambarcatiune cu pinze si a doborit recordul de viteza. Iar in 2005 a efectuat, pentru prima data, inconjurul lumii intr-un avion de mici dimensiuni, fara escale si fara realimentare. In pofida acestor performante, Steve Fossett a spus mereu ca va cauta in continuare provocari care sa-i faca viata palpitanta. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea