Social

Atac sincronizat al statelor baltice impotriva Rusiei

Letonia a decis expulzarea unui diplomat rus acuzat de spionaj, insa, pentru Putin, balticii au ei insisi renumele de tradatori. Ministerul de Externe leton a anuntat luni expulzarea unui diplomat rus, ceea ce a atras imediat amenintarea Rusiei cu „masuri de retorsiune“. „Analizam circumstantele acestei masuri neamicale si ne rezervam dreptul de a lua masurile de retorsiune adecvate“, a declarat purtatorul de cuvant al Ministerului de Externe rus, Mihail Kaminin. Partea Letona a explicat ca dispune de „informatii de la serviciile de securitate potrivit carora diplomatul constituie o amenintare la adresa securitatii Letoniei“. Incercand sa nu provoace o reactie dura a Moscovei, premierul leton Ivars Godmanis a spus ca „nu a existat un motiv politic“ al expulzarii. „Este posibil ca, pe termen scurt, acest incident sa aiba un impact asupra relatiilor bilaterale, dar nu cred ca putem vorbi despre un impact negativ pe termen lung“, a precizat ministrul leton de Externe. Decizia autoritatilor letone vine pe fondul incalzirii relatiilor cu Rusia, dupa semnarea unei intelegeri ce stabileste o frontiera recunoscuta de ambele parti, pentru prima data dupa disparitia URSS. Un incident diplomatic asemanator s-a produs in 2004, cand Letonia a expulzat un diplomat rus acuzat de spionaj impotriva NATO, iar Moscova a replicat prin expulzarea secretarului unu al ambasadei letone in Rusia. Si Estonia a avut parte de o disputa diplomatica cu Moscova si a suferit atacuri informatice venite din Rusia, dupa ce a decis mutarea statuii soldatului sovietic din centrul capitalei Talin, in aprilie 2007. Tot ieri, presedintele Lituaniei, Valdas Adamkus, a acuzat ca, profitand de avantul economic al ultimilor ani, Rusia doreste reintoarcerea la Razboiul Rece . „Marele minus al Rusiei este ca vrea sa domine si sa dicteze“, a declarat Adamkus pentru „Financial Times“. In viziunea sa, Kremlinul a creat „tensiuni inutile“ in tarile baltice , foste republici sovietice. Adamkus a facut referire la stoparea de catre Rusia a alimentarii cu petrol a singurei rafinarii din statele baltice, dupa ce Lituania a vandut Poloniei pachetul majoritar al rafinariei. Balticii nu sunt bine vazuti in familia presedintelui rus. Vladimir Putin a povestit, in anul 2000, ca tatal sau a fost „tradat“ de estonieni in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Tatal actualului presedinte a fost predat nazistilor si a scapat ascunzandu-se intr-o mlastina, unde a respirat cu ajutorul unui pai, pentru a nu fi depistat de cainii soldatilor germani. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea