Social

#angela merkel # victorie angela merkel #alegeri germania #rezultate alegeri germania

Angela Merkel, victorie in Germania. Primele declaratii

Cancelarul german Angela Merkel a obţinut o victorie triumfală în alegerile legislative de duminică, partidul său conservator (CDU/CSU) însumând 41,5% din voturile exprimate, arata rezultatele oficiale parţiale, potrivit Mediafax.

Pe langa faptul ca nu a reusit sa obtina majoritatea absoluta, aliatul liberal (FPD) este dat afară din Bundestag pentru prima dată în istoria republicii de după unificare, din cauză că nu a atins pragul de 5% (4,8%), iar Partidul Social-Democrat (SPD), cu care Merkel urmează să discute formarea unei "mari coaliţii" a obţinut 25,7% din voturi.

In primul discurs al lui Merkel de dupa anuntarea rezultatelor, aceasta a mulţumit în mod special „prietenilor din Uniune”, referindu-se la coaliţia sa cu partidul liberal, care nu au reuşit totuşi să treacă de pragul minim pentru a intra în Bundestag. „Fiecare a dat ce a avut mai bun”, a mai spus Merkel. 

Verzii au înregistrat o scădere sensibilă, cu 8,3% din voturile exprimate (cu 2,3 puncte procentuale mai puţin ca la alegerile precedente), iar Die Linke (stânga radicală) a scăzut cu 3,3 puncte procentuale, la 8,6%.

O nouă mişcare antieuro, Alternative für Deutschland (AfD), creată în primăvară, a atins 4,7%, sub pragul de 5% necesar pentru a fi reprezentată în Camera inferiioară a Parlamentului german, mai arata Mediafax.

 

Prezenţa la urne a fost de 71,5%, un pic mai bună decât cele 70,8% din 2009, un record de slabă participare.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expert Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Cum se transporta un computer

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare