Andrei Paunescu , fiul poetului Adrian Paunescu , se opune vehement refacerii Cenaclului Flacara .
Fiul lui Paunescu a postat pe blogul personal un mesaj referitor la zvonurile despre refacerea cenaclului.
"Cei ce s-au grabit sa anunte deja, dupa 5 noiembrie 2010, ca artisti sau nu, din buna sau reacredinta, reorganizarea, refacerea Cenaclului Flacara in spectacole sau productii mediatizate, purtand acest nume, sa afle: este un abuz, este o ilegalitate, este o imposibilitate, este imoral, pentru ca, la fel ca atunci cand Adrian Paunescu era in viata, Cenaclul Flacara , inventat si condus de Adrian Paunescu, nu s-a putut si, firesc, nu se poate, fara el.
Despre toate celelalte este timp sa vedem cum, cand, daca si unde acest nume de viata si de legenda, care este brand cultural si marca protejata, poate fi citat sau folosit in titulatura unor manifestari, productii, evenimente sau materiale de orice fel", a scris Andrei Paunescu, citat de Romania Libera.
Victor Socaciu a anuntat inainte de inmormantarea poetului ca va incerca sa-i adune pe fostii membri ai cenaclului pentru a organiza evenimente, in memoria lui Adrian Paunescu, cu titlul "Sa reaprindem Flacara".