Social

Amenzi de 100 milioane de euro pentru Vodafone, O2 şi Deutsche Telekom

Companiile de telefonie mobilă Vodafone, O2 şi Deutsche Telekom riscă să primească amenzi de cel puţin 100 milioane de euro din partea Comisiei Europene pentru că au încărcat notele de plată la apelurile internaţionale primite de abonaţii lor. Ancheta comisiei, care s-a declanşat în iunie 2001, este jenantă pentru comisarul european al concurenţei, Neelie Kroes, care a făcut parte din conducerea operatorului britanic de telefonie mobilă O2 în perioada 2001-2004. Comisia ar putea lua o decizie finală, în acest caz, în cursul anului viitor, iar amenzile date companiilor europene s-ar putea ridica la cel puţin 100 milioane de euro, arată publicaţia britanică "The Times". Bruxelles-ul acuză companiile Vodafone şi O2 din Marea Britanie şi Vodafone şi T-Mobile, divizia de telefonie mobilă a Deutsche Telekom, din Germania, de suprataxarea turiştilor străini în cele două ţări, la primirea apelurilor. Comisia Europeană susţine că abuzurile au avut loc din 1997 şi pană în septembrie 2003. În teorie, cele trei companii ar putea fi amendate cu 10% din veniturile lor, dar în practică, comisia nu impune amenzi atat demari. Toate cele trei companii au anunţat că intenţionează să conteste decizia oficialilor europeni. Facturi mai mici pentru 147 milioane de europeni Presiunea este însă cu atat mai mare cu cat Viviane Reding, comisarul european pentru Societatea Informaţională şi Media, insistă în problema impunerii unui plafon la tarifele internaţionale de roaming taxe pe care operatorii europeni de telefonie mobilă le percep pentru conectarea între diferitele reţele. Companiile de telefonie mobilă susţin astfel că amenzile pe care le-ar putea primi sunt de fapt o mişcare politică menită să-i întărească poziţia lui Viviane Reding în cruciada împotriva tarifelor de roaming din Uniunea Europeană. Comisia Europeană vrea o reducere a costurilor utilizării telefonului mobil în străinătate de pană la 70%. Potrivit unui studiu al co-misiei, tarifele excesiv de mari la roaming afectează acum cel puţin 147 milioane de cetăţeni ai Uniunii Europene, adică 37 milioane de turişti şi 110 milioane de oameni care călătoresc în interes de afaceri. Marea Britanie şi Franţa fac front comun împotriva CE Reuniţi luni la Bruxelles, miniştrii de resort din ţările Uniunii spun că susţin iniţiativa de reducere a tarifelor la convorbirile internaţionale, dar argumentează că impunerea unor plafoane la aceste tarife este ultima soluţie la problemă. Comisarul european Viviane Reding a propus, încă din luna martie, ca UE să stabilească plafoane pentru tarifele de roaming. Propunerea a starnit reacţii vehemente printre operatorii de telefonie mobilă, care spun că reduc tarifele oricum şi că astfel de reglementări "draconice" nu ar face nimic altceva decat să reducă investiţiile. Majoritatea statelor prezente la întalnirea de la Bruxelles, printre care şi Romania, s-au aliat cu Franţa şi Marea Britanie, care vor ca Executivul european să intervină şi să impună plafoane numai operatorilor care nu-şi reduc voluntar, în termen de şase luni, tarifele de roaming sub un nivel stabilit de comun acord. Pe de altă parte, oficialii europeni vor să impună din start plafoane tarifare tuturor operatorilor, astfel încat cei mai mulţi consuma-tori să resimtă imediat efectul pozitiv al măsurilor. Comisarul Reding nu vrea să mai dea niciun termen de şase luni companiilor de telefonie, pentru că Bruxelles-ul le cere acestora de ani de zile să-şi reducă de bunăvoie tarifele şi acest lucru nu se întamplă. "Cei care cer o astfel de clauză urmăresc, de fapt, o întarziere a procesului cu caţiva ani. Ar trebui să le explice acest lucru şi consumatorilor lor", a spus Reding.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea