Amelie Mauresmo a caştigat turneul de tenis de la Anvers . După ce a trecut în semifinală de rusoaica Ana Chakvetadze, franţuzoaica a dispus în ultimul act al turneului tocmai de favorita publicului, belgianca Kim Clijsters.
Cotată cu prima şansă, Amelie Mauresmo nu a stricat predicţiile organizatorilor, şi s-a impus cu 6-4, 7-6 în finala turneului de la Anvers, care a avut premii totale în valoare de 600 000 de euro.
Caştigătoare a turneului şi anul trecut, Mauresmo a intrat şi în posesia unei rachete cu diamante în valoare de un milion de euro. Acest trofeu se acordă jucătoarei care reuşeşte să caştige turneul de trei ori pe parcursul a cinci ani. Kim Clijsters a disputat ultimul meci în ţara natală, după ce şi-a anunţat retragerea din activitate la finalul acestui an.