Social

Alianta PSD-PNL pentru apararea lui Mitrea

Din raportul Comisiei Juridice din Camera Deputatilor care analizeaza oportunitatea trimiterii in judecata a parlamentarilor reiese ca in dosarul Miron Mitrea trimis de catre procurorii DNA, PSD si PNL au sustinut la unison blocarea anchetei fostului ministru al transporturilor.

Dosarul face parte dintr-un grup de patru supus de catre procurorii DNA analizei Comisiei Juridice, alaturi de cel apartinand lui Adrian Nastase, Paul Pacuraru si Codrut Seres – ultimele dosare care treneaza deja de mai mult timp.

In cazul dosarului Mitrea, in materialul trimis la Parlament, procurorii il acuza pe fostul ministru al transporturilor ca ar fi obtinut de la Irina Jianu, in schimbul numirii intr-o functie de inspector la Inspectoratul de Stat in Constructii, lucrari de constructie de cinci miliarde lei vechi, la casa mamei sale din comuna Pipera (jud. Ilfov).

PSD si PNL: frati de argument

In punctul sau de vedere mentionat in raport, PSD sustine ca nu exista elemente care sa justifice inceperea urmaririi penale pentru ca nu exista dovezi care sa ateste mita, imobilul cu pricina fiind achizitionat la doua luni dupa numirea Irinei Jianu in functia de inspector.

In acest sens, PSD a continuat practica dezvaluirii de informatii din dosar spunand ca nici un martor si nici un invinuit nu au dat declaratii si nu au mentionat ceva despre faptele semnalate de procurorii DNA.

"Este vorba despre un dosar politic exploatat mediatic, dovada constituind-o reactivarea acestuia in plina campanie electorala, cand domnul deputat Miron Mitrea este seful de campanie al PSD" este punctul de vedere al PSD care include dosarul instrumentat de DNA in “tendinta abuziva” a acestei institutii.

La randul lor, liberalii cred ca "se poate spune fara ezitare ca faptele puse in sarcina domnului deputat Miron Tudor Mitrea nu sunt dovedite”. PNL nuanteaza insa declaratia, declarand in raport ca tinand cont de faptul ca “deputatii nu se pot substitui organelor judiciare, nu vor putea recomanda plenului Camerei Deputatilor un verdict anume asupra cererii de urmarire penala".

Pozitia celorlalte partide

In favoarea avizului de incepere a urmaririi penale s-au pronuntat PRM, PD-L si PC. Pentru PRM, vicepresedintele partidului Lucian Bolcas a declarat ca "Ne aflam in prezenta unor probe care se refera la fapte concrete, de natura a justifica o cerere”.

PC a incercat insa o eschiva, raportul mentionand ca pentru conservatori “probele nu sunt suficient de convingatoare”, ele fiind “precare si reversibile”, insa solutia urmaririi penale trebuie data de procuror si nu de Parlament.

UDMR nu a transmis nici un punct de vedere, la fel ca si reprezentantii minoritatilor. In raport se mai mentioneaza ca deputatul PSD Eugen Nicolicea, finul lui Mitrea, nu a votat.

Din raport transpare de asemenea faptul ca raportorii au urmarit daca in cursul indeplinirii actelor de procedura s-au incalcat drepturile fundamentale ale omului, dar se subliniaza ca "in cazul celor doua interceptari telefonice exista autorizarea organului competent".

Comisia Juridica “nu este instanta de judecata ”

Data la care documentul stabilit de Comisia Juridica va fi dezbatut in plen va fi stabilita astazi, dar avand in vedere faptul ca majoritatea parlamentarilor sunt ocupati cu campania pentru alegerile locale, sunt sanse foarte mici ca in urmatoarele doua saptamani sa se intample ceva.

Alaturi de dosarul Mitrea, cel al fostul premier, Adrian Nastase, treneaza deja de o buna bucata de vreme pe masa comisiei care explica intarzierea prin faptul ca nu au fost sesizati in mod oficial de catre Biroul Permanent al Camerei .

In cazul dosarului ministrului muncii, Paul Pacurariu, senatorii din Comisia Juridica spun ca au terminat analiza dar nu au intocmit inca raportul. Din lipsa de cvorum, senatorii nu au reusit insa sa decida audierea demnitarului liberal care a solicitat sa fie chemate alte persoane care sa-i sustina nevinovatia, ministrul uitand ca o comisie juridica “nu este instanta de judecata” dupa cum i-a reamintit colega sa Norica Nicolai.

Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea