Social

Alianta D.A - Un divort reversibil

Partidele Aliantei D.A. au castigat alegerile locale cu un scor de aproape 50 la suta. Daca democratii si liberalii ramaneau impreuna, efectul unei guvernari coerente asupra alegatorilor ar fi fost chiar mai mare, mai cu seama ca in ultimii patru ani au crescut salariile si pensiile mai mult decat in orice alta perioada din istoria Romaniei. Daca cele doua formatiuni ramaneau impreuna, dezvoltarea ar fi fost poate mai accentuata, iar banii europeni s-ar fi regasit in sosele mai bune sau chiar in autostrazi. Daca cele doua ramaneau impreuna, probabil ca rezultatul PSD, adversarul traditional al acestora, ar fi fost mult mai mic, iar Ion Iliescu si Adrian Nastase ar fi devenit doua personaje din istoria rusinoasa a politicii romanesti. Daca PD si PNL ar fi guvernat dupa programul comun cu care au sedus in 2004 electoratul, banii cheltuiti cu sanatatea ar fi ajuns in mai mare parte la cei care au nevoie de ei, elevii ar fi fost mai putin stresati si bulversati de experimentele unui ministru care nu stie mai nimic despre domeniul peste care stapaneste.

PD si PNL s-ar fi supravegheat reciproc, derapajele ar fi fost mai mici, iar compromisurile mai decente. Justitia s-ar fi curatit macar partial de magistratii coruptibili, sfiosi sau aflati in solda politicii, iar jumatate din Cabinetul Nastase s-ar fi aflat acum in asteptarea verdictelor sau chiar sub efectul lor, ispasindu-si pedepsele. Ar fi devenit exemple ale functionarii statului de drept, iar lacomia demnitarilor autohtoni s-ar fi diminuat. Ministrii si parlamentarii s-ar fi gandit de doua ori inainte de a folosi instrumentele statului in scopuri personale sau de grup.
Reformarea justitiei asa cum a inceput-o Monica Macovei ar fi dus in prima instanta la o verificare dura a averilor inaltilor demnitari si la normalizarea unui domeniu aflat la indemana oamenilor influenti, indiferent daca acestia vin din viata politica, economica sau a serviciilor secrete. In plan politic efectul ar fi fost in acelasi timp benefic si dezastruos asupra PSD. In spatele dosarului matusii Tamara s-ar fi aliniat si celelalte cazuri celebre de la Miron Mitrea la Ion Iliescu. De la ilegalitatile "capitalistilor de cumetrie" la crimele Revolutiei si ale mineriadelor. Social-democratii si-ar fi pierdut o mare parte dintre simpatizanti, dar ar fi fost obligati sa se reformeze, sa spele podelele patate, sa schimbe mobila si tablourile de furat, sa modifice regulile casei. O echipa noua care sa mearga pe o "a treia cale", cea prin care stanga europeana e pe cale sa impace definitiv socialismul cu piata libera , ar fi adunat in jurul PSD destui tineri, dar si multi intelectuali care detesta ideile de dreapta, dar care nu vor sa se asocieze cu partidul lui Nastase si Iliescu.
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea