Social

Alianta crestina, la musulmani acasa

Rugaciunile si proclamatiile pacifiste nu aplaneaza iritarea islamica. Este a treia zi a lui Benedict al XVI-lea in turcia . Primul sau voiaj pontifical intr-o tara cu majoritate musulmana a capatat valente importante - la nivel ecumenic pentru raporturile cu Bartolomeu I, la nivel interreligios in dialogul cu Islamul, iar la nivel politic, pentru pozitia contrara a Papei fata de intrarea Turciei in UE. Dar Benedict al XVI-lea a renuntat la intransigenta initiala si i-a spus premierului turc Erdogan ca Turcia poate aspira la Europa, iar in Cartea de aur de la mausoleul lui Atatürk a scris ca pretuieste acest pamint. 32.000 de catolici, in Turcia Intilnirea cu Bartolomeu I, la Istanbul, este centrul voiajului papal. Se incearca vindecarea ranii milenare provocate de schisma din 1054, cind s-au nascut bisericile ortodoxe. Scopul voiajului este semnarea unei Declaratii comune, cu Bartolomeu I, ca o etapa in dialogul intre ortodocsi si catolici. In discutie se afla mai ales primate petrino (adica rolul si jurisdictia Papei de la Roma). Alianta intre crestini este de fapt continuarea liniei pastorale inaugurate de Benedict al XVI-lea, care vrea o Europa fondata pe valorile si radacinile crestine. Presa italiana sustine ca Papa crede ca va fi de folos comunitatii catolice de pe pamintul turcesc (32.000 de suflete), destul de vitregita de statul turc in materie de drepturi religioase si sub aspectul legal-administrativ (ii este negata personalitatea juridica). Catolicii nu pot dispune de proprietati, cu exceptia celor cu titlu personal. Acest statut este comun pentru catolicii si ortodocsii din Turcia. Hotarirea Sfintului Scaun de a obtine recunoasterea oficiala din partea unei natiuni care se declara laica este legitima. Aceasta alianta ecumenica se pune la cale insa intr-o tara musulmana, intr-un moment in care fundamentalismul si nationalismul fermenteaza. Mai ales ca lui Benedict al XVI-lea nu i-au fost uitate si nici iertate cuvintele de la Ratisbona. Papii filoturci Predecesorii actualului Papa s-au raportat si ei la Turcia. Ioan al XXIII-lea a fost nuntiu apostolic in Turcia noua ani, supranumit „Papa turc“ pentru cum a reusit sa-si atraga iubirea populatiilor turce. Ioan Paul al II-lea a vizitat Turcia in 1979. El a stiut sa ierte un cetatean turc, Ali Agca, care a atentat la viata lui.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea