Social

#traditii Ajunul Bobotezei #ajunul bobotezei #sarbatoare #busuioc

Ajunul Bobotezei. Ce trebuie si ce nu ai voie sa faci azi sub niciun chip!

Sarbatorile de Iarna sunt pe final. Azi este ajunul Bobotezei, o zi in care credinciosii tin post, pentru a fi pregatiti trupeste sa primeasca apa sfintita. Potrivit credintei populare, nu se imprumuta nimic astazi, iar in aceasta seara, fetele nemaritate spera sa isi viseze ursitul.

Traditia populara spune ca cei care nu mananca "de dulce" in ziua premergatoare Bobotezei si mai ales cei care reusesc sa ajuneze vor fi sanatosi tot anul. Potrivit crestinortodox.ro, oamenii de la sate obisnuiesc ca in seara de ajun, inainte sa se culce, iau carbuni din vatra si ii denumesc cu numele membrilor familiei. Se crede ca primul care va muri va fi cel al carui carbune se va stinge mai repede.

Fetele isi pun ramurica de busuioc sub perna sperand ca isi vor visa ursitul, iar batranii spun ca cele care aluneca pe gheata si cad in ziua de Boboteaza se vor marita.

In ajunul Bobotezei nu trebuie sa te certi cu nimeni si nici sa dai sau sa iei ceva cu imprumut daca vrei sa iti mearga bine tot anul care abia a inceput. In unele zone ale tarii, copiii colinda vestind botezul Mantuitorului.

De Boboteaza, nu se spala sub niciun chip rufe.

Sursa foto: argumentpress.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea