Social

Ahamdinejad vrea sa fie observator la alegerile din SUA

Liderul iranian si-a oferit serviciile pentru scrutinul de anul viitor, in speranta ca va asista la schimbarea de putere din Washington. Presedintele iranian, Mahmud Ahmadinejad, s-a oferit sa fie observator la alegerile prezidentiale din SUA, de anul viitor. El a facut acest anunt in timpul unui discurs rostit in fata militiilor Basij - o grupare de voluntari loiala politicii islamiste a Teheranului. Ahmadinejad spune ca e dispus sa activeze ca observator in scrutinul din 2008, deoarece e convins ca americanii vor vota impotriva actualei administratii. „Daca oficialii Casei Albe imi vor permite sa fiu prezent la alegeri, in calitate de observator, voi putea vedea cu ochii mei cum cetatenii Statelor Unite vor vota impotriva lor“, a afirmat seful statului iranian. Totusi, declaratiile sale releva o anumita confuzie in legatura cu scrutinul din SUA, de la finele lui 2008. Potrivit constitutiei americane, actualul presedinte, George W. Bush, nu are voie sa candideze pentru un al treilea mandat conse-cutiv. Iar nici unul dintre membrii cabinetului sau nu se afla pe lista aspirantilor la fotoliul prezidential. Prin urmare, alegatorii nu pot vota, direct, impotriva lor, asa cum se asteapta Ahmadinejad. Aceasta nu e prima solicitare stranie pe care presedintele iranian o adreseaza autoritatilor de la Washington. In luna septembrie, el i-a trimis o scrisoare de 18 pagini lui George W. Bush, in care cerea permisiunea de a vizita Ground Zero - locul atentatelor de la 11 septembrie 2001. Asa cum era de asteptat, cererea sa a fost respinsa. Unii critici ai liderului de la Teheran spun ca ultima oferta a lui Ahmadinejad catre SUA intra in contradictie cu principiul lui de a nu accepta observatori independenti la alegeri. Scrutinul prezidential, din 2005, care l-a adus pe Ahmadinejad in fruntea statului, a fost mereu contestat de organizatiile internationale. Acestea spun ca votul nu a respectat nici cele mai elementare norme de corectitudine , iar actualul presedinte si-a obtinut functia prin frauda. Peste 1.000 de candidati au fost descalificati inaintea alegerilor pe motive indoielnice. Iar numararea voturilor s-a facut fara observatori internationali . Iranul se pregateste pentru alegeri parlamentare in martie 2008, iar scrutinul e considerat un test important pentru popularitatea lui Mahmud Ahmadinejad. Doi fosti sefi de stat , Hashemi Rafsanjani si Mohammad Khatami au avertizat deja ca votul va fi, probabil, fraudat. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea