Social

Admiterea în liceele particulare se face prin concurs de dosare

Admiterea în clasa a IX-a la un liceu particular se face, în cele mai multe cazuri, prin concurs de dosare, iar condiţia esenţială este ca elevul candidat să fi promovat testele naţionale. Dosarul de înscriere trebuie să conţină aceleaşi acte ca în cazul unui liceu de stat. Dacă sunt prea mulţi înscrişi, locurile disponibile se ocupă în ordinea mediilor. Majoritatea liceelor particulare îşi primesc elevii la fel ca liceele de stat, însă la unele dintre ele candidaţii trebuie să susţină şi un interviu. La Liceul "Richard Wurmbrand" din Iaşi, interviul pe care trebuie să-l susţină candidatul pentru admitere constituie probă eliminatorie. Taxa de înscriere, pană în 100 de lei Faţă de admiterea de la stat, la particular mai trebuie plătită şi o taxă de înscriere. Aceasta este mai mică sau mai mare, variind de la un liceu la altul. Există însă şi licee care nu percep taxă de înscriere. Unul dintre ele este Liceul "Vasile Goldiş", din Arad. La "Hyperion", din Bucureşti, taxa de înscriere este de 40 de lei, la Colegiul Preuniversitar "Dr. I.C. Cantacuzino " şi la Liceul "Cronos", din Bucureşti, taxa este de 50 de lei, iar la Grupul şcolar de Arte şi Meserii "Spiru Haret" al Cooperaţiei Meşteşugăreşti, de 80 de lei. Ceva mai mari sunt taxele de înscriere la o parte din liceele din provincie. Un candidat trebuie să achite 100 de lei pentru a se înscrie la la Liceul Teoretic "Eugen Nicoară" din Reghin . În alte locuri se percep taxe mai mici, aşa cum este cazul Liceului "Richard Wurmbrand" din Iaşi sau al Grupului şcolar "Virgil Madgearu " din Cluj, unde candidatul trebuie să plătească doar 20 de lei. Sunt locuri pentru toată lumea "Primim caţi dă Dumnezeu. Noi acceptăm şi cu medii mai mici", a răspuns prof. ing. Gabriel Zorzini, directorul Grupului şcolar de Arte şi Meserii al Cooperaţiei Meşteşugăreşti "Spiru Haret" din Bucureşti, la întrebarea dacă există vreo limită de locuri pentru elevii care vin la înscriere. "La noi vin elevi care sunt cu aproape două puncte sub ceilalţi care merg la liceele de stat, dar avem şi elevi cu medii mari, cea mai mare medie cu care s-a înscris un elev la noi este 9,80", ne-a spus prof. Ion Muga, directorul Colegiului Preuniversitar "Dr. I.C. Cantacuzino" din Bucureşti. Locurile nu sunt nelimitate, dar sunt suficiente pentru concurenţa care există la acest moment, după cum explică mulţi dintre conducătorii liceelor particulare. La Colegiul Preuniversitar "Dr. I.C. Cantacuzino", limita de locuri este de 120 pe an. Există şi licee care au mai multe locuri disponibile, de exemplu Liceul "Hyperion" din Bucureşti, unde limita pentru cele patru specializări este de 200 de locuri. Directoarea de la acest liceu, prof. Elena Pascu, spune că nu există o problemă legată de limita de locuri, ci de numărul mic de candidaţi. "Anul acesta au fost înscrieri puţine faţă de anul trecut, pentru că populaţia şcolară a scăzut la jumătate", a adăugat prof. Elena Pascu. Nici în provincie liceele nu se plang că nu au locuri disponibile. La Liceul "Eugen Nicoară" din Reghin numărul maxim de locuri este de 300, dar nu se pune problema ca acesta să nu fie suficient. Actele pe care trebuie să le conţină dosarul de înscriere: * cererea de înscriere; certificatul de naştere, în copie legalizată; * adeverinţă din care să reiasă dacă a promovat sau nu testele naţionale * notele obţinute la fiecare probă şi media generală obţinută la testele naţionale; * foaia matricolă pentru clasele V-VIII (cu calculul mediei generale); * fişa medicală.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea