Social

"Adi Mutu, esti o mizerie!"

Atacantul echipei nationale, Adrian Mutu, a fost huiduit de suporteri, la meciul cu Belarus, acesta raspunzand la randul lui cu injuraturi si semne obscene, incident dupa care a cerut sa fie schimbat. Evenimentul a avut loc la scorul de 2-1 pentru Romania, dupa ce Mutu, care a deschis scorul, irosise doua ocazii clare de gol. Atacantul Fiorentinei a preferat un dribling in plus in fata lui Gaev la 2-0 pentru Romania, contraatacul care a urmat ducand la inscrierea golului oaspetilor. Apoi, Mutu s- a incurcat cu Tamas la cinci metri de poarta lui Gaev, sutand prea tarziu si nimerind doar portarul. La cateva minute dupa aceasta ratare, Mutu s-a izbit de un fundas bielorus, si, pentru ca s-a taiat la cap si sangera, a fost scos la marginea terenului, in dreptul peluzei ocupate de suporterii stelisti. Cativa dintre ei l-au injurat pe atacant, care s-a enervat si a scuipat in directia lor, facandu-le semne obscene. Apoi, atacantul s-a indreptat spre banca tehnica si a cerut sa fie schimbat in timp ce spectatorii de la peluza il huiduiau si scandau: "Adi Mutu, esti o mizerie!" Atacantul a fost inlocuit cu Mugurel Buga, rapidistul fiind primit cu aplauze de spectatori, iar anuntul ca Mutu a iesit de pe teren primind un nou val de huiduieli . In ultimele minute ale meciului, la scorul de 3-1 pentru Romania, selectionerul Piturca l-a scos de pe teren pe Dica si l-a introdus pe Claudiu Niculescu. Tabela cu numarul jucatorului schimbat a fost insa programata eronat, aratand ca jucatorul schimbat este cel cu numarul 10, adica Adrian Mutu. Publicul de pe Ghencea a izbucnit intr-un nou val de huiduieli, pana cand tabela a fost setata sa arate numarul 20. Chivu: "Pana ne vom califica, vom mai suporta injurii" Mai multi jucatori ai echipei nationale s-au plans dupa meci de acelasi "tratament" la care a fost supus si Adrian Mutu, unii dintre ei sugerand ca viitoarele meciuri ale "tricolorilor" sa nu se mai joace pe Ghencea, altii apreciind ca situatia se va schimba atunci cand Nationala va avea rezultate. Capitanul Cristian Chivu a afirmat ca internationalii romani vor mai trebui sa suporte injurii pana vor obtine o calificare la un turneu final. "Si eu am fost injurat, nu e prima oara si cu siguranta nu a fost nici ultima. Sunt frustrari. Noi speram totusi sa le readucem in suflet bucuria de a vedea echipa nationala si vom reusi asta atunci cand vom da continuitate rezultatelor si ne vom califica la un turneu final. Pana atunci suportam injuraturi. Eu sper ca prin rezultatele bune sa-i readucem la stadion, sa fie un numar mult mai mare decat azi si sa ne incurajeze", a spus Chivu. Si Florentin Petre a declarat, dupa meci, ca a fost injurat de suporteri, insa a precizat ca important este ca Romania a castigat. "M-au injurat, insa important este ca am castigat. Ce o sa facem de acum inainte o sa vedem. Important este ca suporterii care vin la stadion sa fie alaturi de noi si sa ne incurajeze pentru ca avem nevoie. Daca meciul se juca in Stefan cel Mare era normal ca Mutu sa nu fie huiduit, pentru ca el a jucat la Dinamo", a spus Petre, care a adaugat ca pentru echipa nationala ar accepta sa joace meciurile de "acasa" si in Honolulu. Si Claudiu Niculescu a apreciat ca, daca meciul s-ar fi disputat pe stadionul din Soseaua Stefan cel Mare, Mutu nu ar fi fost fluierat. "Nu, nu era fluierat, doar a jucat la Dinamo. Dar nu vreau sa comentez despre suporteri pentru ca nu este treaba mea", a spus jucatorul dinamovist care a fost si el fluierat si huiduit in momentul in care a intrat pe teren in repriza secunda. Marcatorul celui de-al doilea gol, Ciprian Marica, i-a luat la randul lui apararea lui Adrian Mutu. "Pe mine nu m-au injurat suporterii, dar fata de Adrian au fost foarte aspri si nu merita acest lucru. El este acum putin nervos, dar asta este fotbalul, trebuie sa trecem peste toate", a mentionat jucatorul formatiei Sahtior Donetk. Pe langa Mutu si Claudiu Niculescu si portarul rapidist, Danut Coman , a avut de suferit cat a aparat la poarta din dreptul peluzei unde s-au adunat suporterii stelisti. Portarul sustine ca a fost la randul lui injurat, in plus, alegandu-se cu o ploaie de cornete trase spre el de suporteri prin tevile care au servit drept suport pentru steaguri.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea