Social

Accidentul de la metrou a dat traficul peste cap

Un vagon al unui metrou a sărit de pe şine, ieri-dimineaţă, la 300 de metri de staţia Dristor 2. Viaţa celor peste 150 de pasageri, aflaţi în tren, nu a fost însă pusă în pericol, aceştia fiind evacuaţi în deplină siguranţă de poliţişti. Incidentul s-a produs în jurul orei 10.30, din cauza unei defecţiuni tehnice. Potrivit conducerii Metrorex, problema urma să fie remediată pană la primele ore ale acestei dimineţi. Trenul circula cu 6 km/h, din direcţia Piaţa Muncii către Dristor 2. "Eram în vagonul trei. S-au stins luminile, iar trenul s-a oprit brusc. După ce s-a întrerupt curentul electric, am început să evacuăm călătorii prin tunel. Nimeni nu a fost rănit şi nu s-a creat panică", a spus agentul-şef Alexandru Nicola, unul dintre poliţiştii aflaţi în tren în momentul incidentului. Garnitura care a deraiat în staţia de metrou Dristor 2 este construită la Astra Vagoane Arad şi achiziţionată acum 25 de ani. Directorul Metrorex, Liviu Şoavă, susţine că "aceste garnituri şi instalaţiile, deşi sunt învechite, sunt încă în durata normată şi sunt verificate periodic". Cu toate acestea, Metrorex riscă să fie amendată, pentru că incidentul de ieri nu a fost anunţat Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Metroul a deraiat din cauza reviziilor reduse Conducerea sindicatelor de la metrou pune accidentul de ieri-dimineaţă pe seama slabei exploatări a vagoanelor de călători. "Una dintre cauze este legată de mărirea intervalelor de revizie a ramelor de metrou, dar şi personalul extrem de redus pentru realizarea acestor revizii", declară preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou (USLM), Ion Rădoi. El precizează că mai mult ca sigur unul dintre boghiurile vagonului de tip Astra a cedat pentru că numărul de curse este des, iar reviziile se fac mai rar decat în trecut. "Această deraiere este prima din istoria metroului, în care este implicată o ramă de metrou care are călători la bord", conchide Rădoi. Un astfel de incident a mai avut loc în urmă cu patru ani, cand o garnitură de metrou a deraiat într-o cursă de probe, dar fără călători. Trenurile au circulat la interval de 40 de minute Întreruperea traficului pe tronsonul afectat a starnit o adevărată revoltă a călătorilor "blocaţi în trenuri". Aceştia au acuzat conducerea Metrorex că a menţinut stare de panică, în condiţiile în care abonamentele de acces s-au vandut pe bandă rulantă. "Dacă stau în staţie 10-15 minute, e o treabă, dar dacă vor să întrerupă circulaţia pe o perioadă mai mare, trebuiau să anunţe, să nu mai dăm bani degeaba pe bilete", îi explicau călătorii mecanicului de locomotivă în staţia din Piaţa Muncii. Oamenii aşteptau deja de mai bine de 30 de minute. Din staţia Dristor 2, metroul a circulat ieri doar pană la Bucur Obor , călătorii fiind nevoiţi apoi să schimbe liniile aproape în fiecare staţie. "De la Piaţa Victoriei pană aici (Dristor 2 – n.r.) am făcut peste două ore. E posibil aşa ceva? Am coborat la Obor, am schimbat pană la Iancului, de acolo am luat alt tren pană la Muncii, iar acolo am stat mai bine de o jumătate de oră ca să iau metroul încă o staţie, pană aici", s-a plans un alt călător. Nici în sens invers trenurile nu au făcut faţă numărului impresionant de călători rămaşi pe peron. "Maine dimineaţă, la ora 5 (astăzi- n.r.), traficul subteran va reveni la normalitate", a spus directorul Metrorex. Metroul va fi preluat de municipalitate Incidentul de ieri accentuează demersurile Primăriei Capitalei pentru preluarea transportului subteran. "Evident, pentru o mai bună eficientizare a transportului de călători, ne vom menţine intenţia de a prelua în viitor metroul. Aşa că accidentul nu va afecta optimizarea transportului de călători", susţine primarul general Adriean Videanu. Primarul Capitalei nu vrea să comenteze incidentul de la Dristor 2, însă crede că "este vorba de o mentenanţă eronată. Ştiam că este vorba de un contract foarte păgubos cu Alstom. A fost şi un conflict între metrou şi firmă, dar nu vreau să mă implic". Transportul de suprafaţă, suplimentat Pentru că transportul cu metroul a devenit imposibil între Dristor 2 şi Piaţa Victoriei, a fost înfiinţată o linie-navetă de autobuze, cu numărul 635. Imediat după incident, Primăria Capitalei a cerut RATB să suplimenteze transportul public de suprafaţă. Regia locală de transport a decis ca, pe langă linia-navetă, să suplimenteze cu 30% şi parcul de tramvaie de pe traseul comun cu tronsonul de metrou.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea