Social

Academicienii spun ca matematica e prea grea

Materia predata in scoli depaseste nivelul de intelegere al elevilor, acuza o scrisoare deschisa a cadrelor de specialitate. Academicieni, profesori si cercetatori contesta matematica predata in scoli. „S-au facut modificari incoerente si s-au supraincarcat programele prin reducerea numarului de ore acordate cursurilor de matematica, cit si prin introducerea de capitole de matematici abstracte, care sint cu mult deasupra posibilitatii de intelegere si de asimilare a elevului mediu. Unele dintre aceste capitole nu sint necesare nici la universitatile tehnice. Ele sint studiate doar la cursurile speciale, la facultatile de matematici“, se precizeaza intr-o scrisoare deschisa semnata de 12 membri ai Academiei Romane si de aproape 30 de profesori universitari si de liceu. Printre acestia semneaza si Marius Iosifescu, vicepresedinte al Academiei, Romulus Cristescu, presedintele Sectiei de Matematica a Academiei, dar si Vasile Branzanesu, director al Institutului de Matematica al Academiei. Nu numai la predare sint probleme, ci si la bacalaureat, care „accentueaza fenomenul meditatiilor, precum si invatatul mecanic“, cum spun specialistii. „In ultimii ani, gradul de dificultate a crescut constant, in mare parte prin depasirea continutului programelor analitice, ele insele exagerat de incarcate. Procentul de reusiti la bacalaureat s-a mentinut insa constant, prin doua fenomene: in primul rind, prin acordarea de puncte multe la chestiunile simple, de rutina, si acordarea de puncte putine pentru chestiunile grele; in al doilea rind, prin fraudarea examenului de catre cadrele didactice si de catre elevi“, explica Nicolae Dinculeanu, profesor la Universitatea din Florida si membru de onoare al Academiei Romane. Cit despre manualele de matematica, „unele cadre universitare din comisia de programe, printr-o «deformare profesionala», au cautat si au reusit sa includa in programe capitole din specialitatea lor, chiar la nivelul Facultatii de matematica, iar profesorii de liceu din comisie nu au avut taria sa se opuna“, se spune in scrisoare. Pe linga faptul ca manualele au un grad de dificultate ridicat si exista simultan peste zece pentru fiecare clasa, „diferite manuale folosesc notatii, denumiri si definitii diferite, care nu sint totdeauna echivalente“. „Vina pentru aceasta situatie o poarta in parte comisia de validare a manualelor“, acuza academicienii. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea