Social

A trait o ora fara sange

O constanteanca a supravietuit unei operatii in care medicii i-au adus temperatura corpului la 16 grade si i-au scos tot sangele din corp aproape o ora.




Vorbele medicilor l-au lovit direct in inima. "Mi-au spus ca sotia mea are ruptura de aorta si mai are doar o ora de trait. "Nu mai poate fi operata. Nu traieste mai mult de ora", mi-au spus", isi aminteste Nicolae Man, din Constanta. S-a intamplat in urma cu un an, pe un hol al Spitalului Universitar de Urgenta din Bucuresti. Barbatul, care fusese trimis in Capitala de la spitalul din Constanta, si-a revenit insa repede din soc. A luat-o pe sotie, Doina Man, care avea atunci 60 de ani, si s-au intors acasa.

Intr-un mod miraculos, femeia a supravietuit . Zece zile mai tarziu, era adusa la Institutul de Boli Cardiovasculare "C.C. Iliescu", din cadrul Spitalului Fundeni din Capitala. Aici, a fost supusa unei interventii chirurgicale rare: pe parcursul unei operatii care a durat aproape zece ore, medicii i-au scazut temperatura corpului la 16 grade Celsius, au lasat-o fara pic de sange aproape o ora, iar apoi i-au inlocuit aorta.

Plimbata intre trei spitale

Doina Man intrase in coma pe 28 martie 2005, dupa ce facuse doua preinfarcturi. Medicii de la spitalul din Constanta au constatat ca avea aorta fisurata in mai multe locuri, nu au putut sa o ajute, asa ca au trimis-o la Bucuresti unde medicii de la Urgenta i-au dat vestea necrutatoare: "Nu mai are de trait decat o ora".

"Zece copii avem. Cand au auzit, au inceput sa tipe si sa planga. Nu le venea sa creada", isi aminteste barbatul de 71 de ani. Adusa inapoi la Constanta, femeia a fost stabilizata cu ajutorul tratamentelor, dar pe 5 aprilie a intrat din nou in coma. "Doctorita din Constanta a luat legatura cu medicii de la Spitalul Fundeni din Bucuresti, care ne-au chemat sa facem operatia de urgenta. Am crezut ca nu mai rezista in Salvare", isi aminteste Nicolae Man.

Aorta fisurata a fost inlocuita cu o proteza

Interventia chirurgicala a durat aproape zece ore, iar pentru realizarea ei a fost nevoie de zece specialisti. Primul pas a fost deschiderea toracelui si montarea unei pompe de circulatie extracorporala prin care tot sangele i-a fost scos din organism, timp de aproximativ o ora.

"Am adus temperatura corpului la 16 grade, am deconectat circulatia cerebrala, dupa care am drenat sangele din organism si am operat ca pe un material didactic (cadavru). Interventia chirurgicala a constat in inlocuirea aortei, de la valva pana la nivelul aortei descendente toracice, cu o aorta protetica (n.r. - dispozitiv din plastic, asemanator unui tub). Dupa aceea, am umplut din nou organismul cu sange si l-am readus la temperatura de 37 de grade", explica doctor Horatiu Moldovan, medic chirurg cardiovascular la Institutul de Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. C.C. Iliescu" din cadrul Spitalului Fundeni, coordonatorul echipei chirurgicale care a realizat aceasta operatie.

"Nu mai stiam sa scriu"

Pierderea memoriei, paralizia la mana dreapta si imposibilitatea de a respira singura au fost cateva dintre efectele complicatei operatii prin care a trecut constanteanca. "Timp de aproape trei luni, n-am stiut de mine. Nu mai stiam sa scriu si nu-mi mai aminteam nici numerele de telefon ale copiilor mei. Nu puteam sa dorm si nici sa merg. In 81 de zile, am slabit 25 kg", povesteste Doina Man.
Oprirea circulatiei sangelui in creier afecteaza temporar functionarea acestuia. "Uneori, poate aparea chiar si scaderea nivelului de inteligenta, care dureaza pana la sase luni", explica dr. Horatiu Moldovan.

Totodata, montarea pompei de circulatie extracorporala se face prin artera bratului drept, iar in urma operatiunii pot aparea pareze reziduale, care se remit dupa trei saptamani. "Pentru ca operatia a afectat nervii care inerveaza diafragmul (musculatura respiratorie), femeia nu a mai putut respira singura timp de doua luni, avand nevoie de un respirator artificial", adauga dr. Horatiu Moldovan.

Viata, la 50.000 de lei pe zi

Operatia s-a terminat cu succes, iar Doina Man, carora medicii nu-i mai dadeau decat o ora de viata, traieste si acum. Depinde insa de medicamente. Pentru a evita accidentele tromboembolice, trebuie sa ia in fiecare zi Plavix.
De luna viitoare va trebui sa plateasca lunar 1.500.000 de lei, adica 50.000 pe zi. "Anul trecut, in decembrie, nu a luat medicamentul o zi si a facut accident cerebral vascular. Pe langa Plavix, mai sunt si alte medicamente pe care trebuie sa le ia. Pensia noastra este foarte mica si cu greu ne descurcam", spune sotul Doinei.

Interventii sistate in Capitala din lipsa banilor

Corectia disectiei acute de aorta se poate face atat in Bucuresti, cat si in tara. Operatia, desi deosebit de complexa, poate fi realizata de specialistii romani din mai multe centre universitare fara probleme daca au bani. Pretul acesteia variaza in functie de complicatiile care pot aparea, intre 7.000-8.000 de euro si 16.000 de euro. Teoretic, costul interventiei este suportat din fondul asigurarilor de sanatate.

Din lipsa de bani insa, la Institutul de Boli Cardiovasculare de la Fundeni nu se mai fac astfel de operatii de anul trecut, desi numarul acestui tip de interventii ajunsese aproape de 40 in acea perioada. Singurul loc din Capitala in care se mai opereaza ruptura de aorta este Spitalul de Urgenta Floreasca.

"Avem doar o echipa completa si o singura persoana care conduce circulatia extracorporala", afirma seful Sectiei de Chirurgie Cardiovasculara de la Floreasca, dr. Serban Bradisteanu . Anul trecut, medicii de la Floreasca au operat aproximativ 12 persoane cu disectie acuta de aorta, iar anul acesta cinci. In tara, interventii de acest tip se pot face in centrele de chirurgie cardiaca din Timisoara, Targu-Mures si Cluj.

(continuarea in Evenimentul Zilei )

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului