Social

A inceput sezonul uraganelor

Ca sa evite dezastrele provocate de furtuni, oamenii le-au descifrat mecanismul si incearca sa le disipeze artificial. Departamentele pentru situatii de urgenta de pe coasta de sud a Statelor Unite au intrat, din nou, in alerta. Locuitorii sunt sfatuiti sa-si ia masuri de siguranta impotriva uraganelor, acum, cat nu e inca prea tarziu. Cand e vorba de ploaie si furtuna, americanii au un proverb: "Mai bine sa vina cand nu-ti trebuie, decat sa ai nevoie si sa nu vina". Prin urmare, gata consolati de traditia populara, americanii isi fac ultimele amenajari pentru avioanele vanatorilor de uragane. Conform prognozelor meteo pentru aceasta vara, Oceanul Atlantic va fi foarte „ocupat" cu uragane. Americanii se asteapta sa fie loviti de vreo 17 furtuni puternice, iar dintre acestea, cel putin sapte vor deveni uragane si cel putin trei vor atinge gradul cinci (maxim) de periculozitate. Uragan sau taifun Orice uragan este un ciclon tropical. Ca sa apara, e nevoie de multe zile fierbinti de vara si de un centru de presiune scazuta (vezi infografie). In functie de locul unde apare si de puterea pe care o dezvolta, un ciclon tropical poate purta numele de uragan, taifun, furtuna tropicala, furtuna ciclonica sau depresiune tropicala. Cat timp conditiile de formare se mentin, ciclonul tropical creste in intensitate si acopera o zona din ce in ce mai extinsa. Totusi, dupa formarea ochiului, aerul rece din straturile superioare ale atmosferei incepe sa patrunda in ochiul ciclonului, racind apa oceanului si micsorand astfel evaporarea apei. Mult mai repede se „stinge" insa un ciclon daca se deplaseaza deasupra uscatului, pentru ca dispare aburul ascendent care accelereaza masele de aer. Benefic sau distrugator Oamenii se tem de astfel de fenomene meteorologice, mai ales pentru ca nu se pot opune fortei lor distrugatoare, ce loveste „la intamplare" asezarile omenesti. Dincolo de dezastrele pe care le provoaca, ciclonul tropical este insa un mecanism natural de combatere a secetei, pentru ca transporta apa din zona calda si umeda intr-o zona calda si uscata, asigurand circulatia norilor si a maselor de aer. Ciclonul tropical mentine echilibrul la nivelul troposferei, astfel incat temperatura Terrei ramane relativ echilibrata. Se cunosc cazuri in istorie cand un astfel de ciclon a salvat populatia din zone intregi de foamete aducand nu doar ploaia, ci si bancuri intregi de pesti, care cadeau din cer. S-au vazut si ploi cu broaste, in cazul in care ciclonul s-a format deasupra unui lac. Exceptii de la regula sunt furtunile ciclonice care se formeaza numai deasupra uscatului si care apar in zile cu temperaturi extreme si presiuni atmosferice foarte scazute. La mijlocul verii Chiar daca sezonul uraganelor incepe la jumatatea lunii iunie, apogeul este atins intotdeauna in lunile iulie-august, cand temperaturile din emisfera nordica sunt maxime . In emisfera sudica, sezonul uraganelor este in timpul verii australe, atunci cand la noi este iarna. In ultimii ani, din cauza fenomenului de incalzire globala, furtunile tropicale se intalnesc insa si unde nu te astepti. Zilele trecute, in timp ce americanii din zona de sud a Statelor Unite au inceput sa-si faca rezerve de benzina pentru un eventual uragan (deoarece in timpul evacuarilor benzina se termina in cateva ore) un uragan a facut ravagii in... estul Rusiei. Intreaga zona Amur a fost afectata de aceasta furtuna feroce, care a distrus 62 de localitati, in ziua de 14 iunie. Vantul a atins 30 de metri pe secunda si a smuls arborii din radacini, de parca ar fi fost doar niste paie. Peste 100 de stalpi de tensiune au fost trantiti la pamant. Triste recorduri Cel mai ucigator ciclon tropical cunoscut a fost Bhola, care, in anul 1970, a ucis 300.000 de persoane si a lasat un milion de oameni fara locuinte, in delta fluviului Gange, din Bangladesh. In China, un taifun de la inceputul secolului XX a ucis 29.000 de oameni in timpul furtunii, dar a rupt 62 de mici baraje, distrugand plantatiile de orez si a ucis astfel inca 145.000 de persoane, care au murit de foame. Cel mai distrugator uragan a fost insa Katrina, din august 2005, care a provocat pagube de 81 miliarde de dolari. In Statele Unite, Katrina a fost si cea mai mare catastrofa naturala, pentru ca a ucis 1.836 de persoane. Cel mai puternic ciclon tropical a fost taifunul Tip, care s-a format in nord-vestul Oceanului Pacific, in anul 1979. Diametrul sau a masurat 2.170 de kilometri. Cel mai rapid ciclon a fost taifunul Nancy, din 1940, cand masele de aer s-au deplasat cu 345 km/h. Cum se formeaza un uragan 1. E necesara o zi foarte fierbinte (sau mai multe), care sa incalzeasca apa oceanului atat de bine incat aceasta sa aiba minimun 27 de grade Celsius la 46 de metri adancime. 2. Daca deasupra zonei calde apare un punct de presiune scazuta, aerul din exteriorul zonei incepe sa fie „atras" in interior. Pe langa aceasta atractie, miscarea maselor de aer este influentata si de miscarea de rotatie a Pamantului, rezultanta fiind „efectul Coriolis", adica o miscare de rotatie, spre centrul de presiune minima . Rotatia este in sensul invers acelor de ceas in emisfera nordica si in sensul acelor de ceas in emisfera sudica. 3. Apa foarte calda de la suprafata marii, datorita miscarii aerului, se evapora rapid, „alimentand" si accelerand vartejul, mai ales in partea lui centrala. Cand viteza de rotatie a aerului atinge 120 km/h, in centrul vartejului apare un „ochi". Furtuna ajunsa la acest stadiu se numeste uragan. Oprit cu gheata 1. Avionul WP-3D Orion, echipat cu aparatura de supraveghere a furtunilor, zboara tot timpul peste Oceanul Atlantic, in zona tropicala . Oriunde identifica posibilitatea formarii unui ciclon, "vanatorii de uragane" lanseaza o tona-doua de gheata in apa, iar furtuna se opreste rapid; 2. Avionul este dotat cu aparatura de mare precizie, care simte orice scadere de presiune si masoara chiar si cele mai slabe turbulente; 3. Pentru siguranta, avionul lanseaza o sonda care masoara temperatura apei oceanului si trimite informatia inapoi printr-un emitator radio. Vanatorii de uragane Orice furtuna tropicala se formeaza, practic, din doua motive: temperatura inalta si presiune scazuta. Teoretic, oricare dintre aceste conditii poate fi combatuta, dar practic este foarte greu. Oamenii inca nu au gasit o solutie eficienta care sa poata opri, instantaneu, un ciclon. Dar, pentru ca se straduiesc, ei au reusit deja performante demne de a fi mentionate. Uraganele se opresc singure Fenomenul se numeste disipare naturala si include conditiile de mediu care duc la oprirea unui uragan. Orice uragan se "stinge" dupa ce "urca" pe uscat. Ciclonul tropical care se formeaza deasupra oceanului se autoalimenteaza cu aburi si se accelereaza pana devine un veritabil uragan. Cand ochiul uraganului se deplaseaza si ajunge deasupra uscatului, chiar daca va smulge copaci si va darama case, fiind lipsit de vaporii de apa, el va incetini brusc. Sigur, nu atat de repede precum si-ar dori oamenii, dar, oricum, mai rapid decat daca ar ramane deasupra oceanului. Se cunosc situatii de uragane care s-au oprit deasupra uscatului, dar s-au deplasat din nou peste mare si au repornit, ca si cand cineva i-ar fi alimentat "motorul" cu "benzina". Si daca ramane deasupra oceanului, dar se deplaseaza foarte putin, uraganul se disipeaza imediat, pentru ca apa care ramane sub el este din ce in ce mai rece (cea calda fiind deja evaporata). Cum scade temperatura sub 26,5 grade Celsius, spirala ce alimenteaza ciclonul dispare si furtuna scade in intensitate. Curentii verticali blocheaza ciclonul Curentii verticali care se intalnesc adesea deasupra Oceanului Pacific disipeaza si ei uraganele, actionand ca un scut ce impiedica deplasarea uraganului, obligandu-l sa stea pe loc si, deci, sa se autoalimenteze cu apa rece, care automat il opreste. Daca ciclonul se indreapta spre sud si traverseaza Ecuatorul, el se va intalni cu un alt ciclon, de sens contrar, iar cei doi curenti se vor opri unul pe altul in maximum trei zile, pentru ca se franeaza reciproc. Daca, in schimb, un mic ciclon da peste o zona cu presiune si mai scazuta, furtuna se amplifica brusc, la fel de rapid ca o explozie. Interventia omului Inca din 1960, Statele Unite au format primele echipe de vanatori de uragane, care au fost insarcinate sa ofere solutii practice pentru protejarea zonelor de uscat din sud, devastate adesea de furtunile tropicale. Proiectul s-a numit „Stormfury" („Furia furtunii") si prima solutie a fost „insamantarea" ciclonului tropical cu iodura de argint. Aceasta substanta raceste brusc vaporii de apa care ii intalneste, inghetandu-i si blocand astfel „inima uraganului". Primul uragan insamantat cu iodura a fost Debbie, inregistrandu-se o scadere rapida, cu 30%, a vitezei vantului. Ecologistii au protestat insa fata de aceasta metoda, care distruge viata de pe sol sau din apa, prin otravirea mediului. Guvernul SUA a dispus ca metoda sa nu fie folosita decat in caz de urgenta, ceea ce a redus foarte mult posibilitatile de testare. S-a mai testat acoperirea suprafetei oceanului cu folie de polietilena, care sa impiedice evaporarea, dar intinderea foliei s-a dovedit a fi dificila. O alta metoda a fost cea a racirii apei oceanului de sub ciclon, aruncand gheata in ochiul uraganului, cu ajutorul unor avioane special echipate. Acest proiect, numit „Cirrus", este astazi cel mai folosit. Cantitatile masive de gheata aruncate in mijlocul ciclonului tropical racesc, in cateva zeci de minute, apa oceanului si blocheaza transformarea furtunii tropicale in uragan.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea