Social

A început exodul halatelor albe din Romania către Occident

De la Spitalul Colentina din Bucureşti pleacă în fiecare lună cinci asistente medicale pentru a munci în ţări din UE, iar alte 15 au plecat de la începutul acestui an din Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia. Iaşiul a rămas şi el fără 116 medici, din cei 3.100 pe care-i avea. Cele mai multe „halate albe" se îndreaptă spre Italia, Franţa şi Anglia, atrase de salariile mari şi de condiţiile mai bune de lucru. Zeci de cadre sanitare se adună în fiecare marţi şi joi pe holurile Ministerului Sănătăţii. Ele îşi cer documentele necesare pentru a putea munci în străinătate. „Lucrez de cinci ani ca asistentă. Am un salariu mic , deşi muncesc în spital, fac ore suplimentare şi de multe ori nici weekend nu am", mărturiseşte o tanără care stă la coadă. Liliana Iordache, preşedinta Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din Romania (OAMMR), spune că, de la începutul acestui an pană acum, peste 1.000 de persoane au solicitat eliberarea documentelor care certifică faptul că nu au avut probleme de etică profesională, fără de care nu pot profesa în străinătate. „Cifra reprezintă o creştere cu 200% a cererilor faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut", susţine Liliana Iordache. La nivel naţional, personalul sanitar mediu ajunge la aproape 124.000 de persoane. Preşedinta OAMMR ne-a declarat că salariul primit în ţară de un cadru sanitar mediu este de 300 de euro, în timp ce în alte ţări retribuţia ajunge la 2.000 de euro. Liliana Iordache se aşteaptă ca numărul celor care decid să plece să lucreze în străinătate să crească pană la sfărşitul anului. Fenomenul se află abia la început Prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din Iaşi, avertizează că exodul medicilor de-abia acum începe. „Pană în prezent au plecat medicii din centrele universitare care aveau relaţii în străinătate. În momentul în care pe piaţă vor intra firmele de recrutare, atunci vor exista cereri masive. Din partea UE există oferte de locuri de muncă pentru 8.000 de medici romani ", precizează preşedintele CMI. El a adăugat că, de la începutul anului, 116 medici ieşeni, din totalul celor 3.100, au plecat să lucreze în Franţa, Anglia, Italia, Belgia, Elveţia sau Suedia. „Majoritatea au sub 40 de ani", a mai adăugat prof. Astărăstoae. Potrivit acestuia, de pe urma exodului medicilor vor avea de suferit în principal oraşele mici. Medicii aleg calea străinătăţii din trei motive: salariile, care sunt de cel puţin zece ori mai mari decat în Romania, aparatura ultramodernă care îi ţine departe de „improvizaţiile" făcute în ţară şi respectul cu care sunt trataţi peste hotare. „La noi, salariul mediu al unui medic ajunge la 300 de euro, în timp ce în Franţa este de 3.600 de euro, în Anglia, de 5.500 de lire sterline, iar în Suedia, de 9.000 de euro", ne-a declarat prof. Astărăstoae. Pentru a munci peste hotare, medicii au nevoie de un certificat profesional curent eliberat de Colegiul Medicilor din Romania, care să ateste faptul că aceştia nu au avut abateri deontologice, precum şi o adeverinţă din partea Ministerului Sănătăţii cum că au profesat peste 5.000 de ore, potrivit cerinţelor UE. Migraţie masivă de asistenţi medicali în Italia "Pentru un asistent profesionist este important ca spitalul în care lucrează să fie dotat corespunzător. După integrarea Romaniei în UE, cererile pe care le primim au crescut exponenţial", ne-a spus Simona Negrea, manager Consultia Pro Jobs. Procedurile pentru a putea lucra în Italia pot dura şi şase luni, dar asta nu-i descurajează pe solicitanţi. "Salariul lunar net pentru 36-38 de ore lucrate săptămanal este de 1.300 de euro. La acesta se adaugă orele suplimentare şi turele de noapte", a adăugat Simona Negrea. Ministerul spune că situaţia nu e gravă Purtătorul de cuvant al Ministerului Sănătăţii, Oana Grigore, ne-a declarat că pană acum au fost depuse 3.000 de cereri pentru eliberarea documentelor. Potrivit acesteia, numai o parte din cei care solicită recunoaşterea studiilor medicale peste hotare lucrează în străinătate sau urmează să plece în cel mai scurt timp. O altă parte solicită adeverinţele în eventualitatea apariţiei unei oportunităţi de angajare în afara ţării. "Dacă analizăm statistic, numărul cererilor raportat la personalul medical existent este destul de mic. De exemplu, în cazul medicilor şi medicilor dentişti avem un procent puţin peste 0,30%", ne-a spus Oana Grigore. Ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat recent că salariile personalului din sistemul sanitar vor fi majorate pană la sfarşitul acestui an, comparativ cu decembrie 2006, cu peste 22 la sută. Deficit important de medici şi asistente medicale "Romania se va confrunta în curand cu un deficit semnificativ de forţă de muncă pentru posturile de medici şi asistente medicale", a avertizat, ieri, Dumitru Pelican, directorul Agenţiei Municipale de Ocupare a Forţei de Muncă Bucureşti. El a precizat că, în momentul actual, există la nivel naţional o ofertă neacoperită de 2.600 de posturi disponibile pentru medici şi asistente medicale. Dumitru Pelican consideră că această situaţie este determinată de faptul că există multe oferte de muncă, bine plătite, în domeniul medical, în statele UE. Din 30.000 de medici activi, 6% vor să migreze Ultimele date ale Institutului Naţional de Statistică arată că la nivel naţional există 47.388 de medici. Cei mai mulţi figurează în Capitală (11.101), iar cei mai puţini, în Ialomiţa (274). Potrivit prof. dr. Mircea Cinteză, preşedintele Colegiului Medicilor din Romania, doar 30.000 dintre aceştia mai sunt activi. 1.900 au depus deja cereri pentru a munci în străinătate.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea