Social

20 de pasari moarte, analizate pentru gripa aviara

Autoritatile sanitar-veterinare din Arad au depistat alte 20 de pasari moarte in ferme avicole din judetul Arad, urmand sa le testeze pentru gripa aviara , dupa ce, vineri, 16 probe luate de la pasari moarte in ferme au iesit negative. In urma indicatiilor primite de la autoritati sa semnaleze orice caz de deces in randul pasarilor, patronii de ferme au trimis, luni, 20 de pasari moarte la Directia Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Arad. "Se iau in serios toate cazurile de acest fel, tinand cont de faptul ca exista un focar de gripa aviara in Ungaria, aproape de frontiera cu judetul nostru", a declarat seful DSVSA Arad, Viorel Agud. Acesta a adaugat ca institutia primeste in continuare si numeroase pasari moarte, mai ales porumbei , de la populatie, toate analizele de pana acum fiind negative. Pe de alta parte, prefectul judetului, Gavril Popescu, a declarat, luni, ca s-ar putea reintroduce dezinfectia la frontiera cu Ungaria. "Asteptam de la Bucuresti indicatii pentru reintroducerea masurilor de dezinfectie in vamile din judet", a spus Popescu. El a adaugat ca dezinfectia ar urma sa fie facuta direct de DSVSA, si nu de firme private , cum s-a intamplat pana anul trecut.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea