Social

1.500 de medici si-au facut actele de plecare

Aproape 3% dintre medicii romani au cerut echivalarea studiilor ca sa poata munci in strainatate. Ministerul Sanatatii a inregistrat aproximativ 2.400 de cereri pentru eliberarea certificatelor si adeverintelor de conformitate prin care studiile din domeniul medical efectuate in Romania sint recunoscute de catre alte state europene, 1.500 fiind depuse de medici, iar restul de asistenti si de moase. O parte dintre cei care au depus cereri pentru eliberarea certificatelor si adeverintelor de conformitate lucreaza deja in strainatate, iar o alta parte dintre solicitanti ar vrea sa aiba certificatul in eventualitatea aparitiei unei oportunitati de angajare in afara tarii, a explicat Oana Grigore, purtatorul de cuvint al ministerului. In Romania, la nivelul anului 2005 erau 47.388 de medici, 10.249 de stomatologi, 9.283 de farmacisti si 123.455 de asistenti. Dar, salariile pe care medicii le primesc in Romania sint de 10-15 ori mai mici decit cele oferite in Uniunea Europeana si de 20 de ori mai mici decit in SUA. Ce le ofera Romania Potrivit unor declaratii recente ale ministrului Eugen Nicolaescu, salariile personalului contractual din sistemul sanitar vor fi majorate, pina la sfirsitul anului 2007, cu peste 22 la suta. Ministerul Sanatatii ofera personalului din sistemul sanitar si o prima de stabilitate, al carei cuantum va fi stabilit prin hotarire de guvern. De asemenea, personalul din sistemul sanitar va beneficia de servicii medicale , de tratament si medicatie, in regim gratuit, numai la recomandarea medicului de specialitate. Pentru medicii rezidenti, cresterile salariale aplicate incepind cu ianua-rie vor fi cele mai mari. Salariile medicilor rezidenti vor creste pina la sfirsitul anului, comparativ cu decembrie 2006, cu peste 40 la suta pentru cei din primii doi ani si cu 37 la suta pentru cei din anii trei si sapte. De exemplu, pentru medicii rezidenti in anul I, salariile vor creste de la 591 de lei (atit cit erau in decembrie 2006) la 830 de lei la sfirsitul anului 2007. Medicii rezidenti din anii I si II vor beneficia si de tichete de masa , ceea ce inseamna o crestere totala a veniturilor cu peste 60%.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea