Mirela Vaida a vorbit deschis despre motivele pentru care emisiunea „In direct cu Romania” a fost scoasa rapid din grila Antena 1, la doar cateva saptamani de la lansare. Vedeta a anuntat ca se intoarce la „Acces Direct”, de aceasta data difuzat pe Antena Stars.
Initial, show-ul a fost prezentat de Mihaela Tatu, insa formatul nu a reusit sa atraga publicul, potrivit declaratiilor facute de Mirela Vaida pe retelele sociale. Intr-un mesaj transmis la sectiunea story, aceasta a explicat:
„Dragii mei prieteni de aici din online si de la televizor, sunt adevarate zvonurile, astazi s-a incheiat In direct cu Romania. A fost de la inceput un proiect dificil, a trecut prin foarte multe schimbari, prin foarte multe tatonari, intr-un final nu s-a putut. Pana la urma, publicul este cel care decide, iar televiziunea nu sta si nu asteapta.”
Mirela Vaida a dezvaluit ca a intrat in proiect pe nepusa masa si ca, la fel de brusc, a fost anuntata ca emisiunea se incheie: „De vineri pe luni am primit decizia de a veni in acest proiect In direct cu Romania si de vineri pe luni am primit decizia de a iesi din acest proiect care se termina si de a ma intoarce la Acces Direct, pentru ca da, de luni, de la ora 16.00, ma intorc la Acces Direct, pe Antena Stars.”
Invitata in emisiunea online Fresh by Unica, Mirela Vaida a explicat si cum a fost schimbata Mihaela Tatu, subliniind ca totul s-a decis intr-un timp extrem de scurt: „Practic, si eu, si Mihaela Tatu am aflat cam in acelasi timp. Eu, cu cateva ore inainte. In televiziune, lucrurile se intampla foarte brusc, deciziile se iau foarte drastic.”
Ea a mai adaugat ca motivele au fost strict profesionale, legate de strategia de business a postului:
„De data asta au fost niste decizii care s-au luat din motive de business, din ratiuni de strategie, de televiziune. N-are nimeni nimic personal cu nimeni.”
In timp ce Mirela Vaida isi continua drumul pe micul ecran, Mihaela Tatu se dedica proiectelor personale si sustinerii de conferinte in domeniul dezvoltarii personale.