Mai multe celebritati mondene s-au laudat ca au slabit in mod spectaculos cu ajutorul unor pilule-minune. Insa nutritionistii neaga vehement existenta unor pastile care sa te ajute sa dai jos kilogramele intr-un mod sanatos si le acuza pe vedete ca au luat bani buni pentru a deveni imaginea unor produse dubioase. Care sa fie insa adevarul?
Razboiul declaratiilor
Medicul Andrei Laslau, cunoscut si drept nutritionistul vedetelor, pentru ca a ajutat numeroase celebritati sa slabeasca in mod sanatos, le-a atacat recent extrem de dur pe cele care s-au transformat peste noapte in promotoarele unor pastile pentru slabit rapid.
"In general X sau Y au slabit cu o gramada de munca, au tinut dieta low carb (hiperproteica/ketogenica) jumatate de an sau un an, au facut efort fizic intens zilnic la sala cu antrenor personal (1-2 ore pe zi, de 3-4 ori pe saptamana), au facut si alte proceduri (electrostimulare, masaj), au fost supravegheati de doctori (analize periodice), iar apoi au aparut niste firme de pastile dornice de vanzari rapide si reclama peste noapte, care nici macar nu aveau site-urile gata si trebuia sa se astepte un numar de zile ca sa li se poata da numele. Ca pe fruntea noastra scrie ca suntem prosti. Firmele astea au incheiat contracte de imagine cu domnisoarele/doamnele respective, care acum spun ca, evident, nu dieta si sala si sporturi si munca au fost cele mai importante, ci faptul ca au luat pastila X sau Y sau Z. Evident, minciuni gogonate", a explicat doctorul pe pagina lui de Facebook.
CITESTE SI:
Gabi Cristea si Cristina Spatar, printre vedetele incriminate
Andrei Laslau facea referire la cel putin trei vedete care sunt imaginea unor suplimente alimentare pentru slabit si anume: Gabriela Cristea, Oana Radu (Adele de Romania) si Cristina Spatar.
Dupa ce, initial, au aparut in presa si au declarat ca au reusit sa dea jos kilogramele cu care se pricopsisera prin dieta drastica si prin mult sport, de la un moment dat incolo fiecare dintre ele a adaugat la discursul despre slabit si faptul ca, de fapt, datorita unor pastile-minune procesul a fost grabit asa incat au ajuns la aceste rezultate.
"Am inceput sa iau suplimente alimentare pentru slabit. Am vorbit cu multi oameni si am cautat foarte mult", scrie Cristina Spatar despre ajutorul primit din partea suplimentelor nutritive chiar pe site-ul unuia dintre produse.
Sursa foto: eva.ro
Si Oana Radu, artista comparata de multi cu Adele datorita vocii, dar si a dimensiunilor pe care le avea atunci cand a concurat la "Vocea Romaniei", si-a schimbat discursul dupa ce a fost contactata de o firma pentru a deveni imaginea unor pastile de slabit. Dupa ce initial a spus ca dieta fara carbohidrati si sportul au ajutat-o sa dea jos 50 de kilograme, ulterior cantareata a revenit pe pagina ei de Facebook si si-a indrumat fanii sa cumpere niste pastile de slabit cu care isi asociase numele.
Celebra prezentatoare TV Gabriela Cristea afiseaza mai nou un trup demn de invidiat. Ea spune ca n-ar fi reusit sa dea 20 de kilograme jos fara ajutorul unor suplimente alimentare. "Pe mine m-au ajutat enorm pentru ca nu am mai avut pofta de mancare, mi-au imbunatatit tranzitul si am slabit rapid" este declaratia Gabrielei care apare pe site-ul pastilelor cu pricina, alaturi de fotografiile ei "inainte" si dupa".
Cristian Brancu, Minodora si Diana Bisinicu sunt alte nume din showbiz care si-au asociat numele cu asa-numitele produse pentru slabit. Contractele lor sunt confidentiale, astfel ca deocamdata nu se cunoaste suma pe care au incasat-o din aceasta afacere.
Nutritionistii spun un "NU" hotarat