Showbiz

Stefan Banica Jr. - cele mai mari incasari din drepturi de autor

În vreme ce fiul stabileşte recorduri , pentru Bănică senior TVR nu achită nici un leu. Ştefan Bănică Jr. a primit ieri un premiu pentru performanţa de a obţine cele mai mari încasări din drepturi de autor în 2005. Actorul şi muzicianul şi-a primit diploma în cadrul unei festivităţi ce a marcat 10 ani de la înfiinţarea Oficiul Roman pentru Drepturi de Autor . Chiar dacă este campion la încasări, Bănică Jr. arată cu degetul către o serie de utilizatori (incluzand postul public de televiziune), care nu-i plătesc drepturile de autor. Mai mult, fiul pledează şi cauza celebrului său părinte, Ştefan Bănică, despre care spune că s-ar afla în aceeaşi situaţie. „Creaţia tatălui meu se află în fonoteca TVR, atat timp cat televiziunea nu plăteşte, e clar că aceşti bani nu intră. La cate apariţii din materiale artistice am avut din 2000 încoace, redate pe toate posturile de televiziune – mă refer numai la actorie, nu mai vorbesc de muzică –, ar trebui să fie nişte sume considerabile. Eu pot să mă descurc şi altfel, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să-mi primesc şi drepturile. Dar sunt oameni din generaţia tatălui meu, care poate nu mai sunt în mijlocul acţiunii, care poate nici nu mai pot să creeze, şi aceşti bani pentru redifuzarea creaţiilor lor artistice i-ar ajuta foarte mult”, a declarat artistul.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Top

Cauta-ti perechea