Producatorul Damon Lindelof a afirmat recent ca cel de-al 2-lea film al seriei Star Trek va fi inspirat de The Dark Knight , anunta E!Online.
Lindelof, care este de asemenea si unul dintre scenaristii lui Star Trek 2 , alaturi de Carlton Cuse (unul din producatorii serialului Lost), Roberto Orci si Alex Kurtzman, a dezvaluit ca noul film SF va trece la un alt nivel fara a-si pierde din elementele care au facut Star Trek sa fie atat de reusit.
“Ne inspiram din The Dark Knight care a ridicat nivelul dupa Batman Begins”, a spus Lindelof despre proiectul Star Trek 2.
“Dark Knight a avut o poveste uimitoare si in acelasi timp a ramas un film cu supereroi. Nu vrem sa abandonam elementele care au facut primul film atat de reusit, dar vrem sa gasim o tema relevanta”, a adaugat Lindelof.
Star Trek 2 va fi regizat tot de J.J. Abrams si va readuce pe ecran echipa din pelicula din 2009. Desi nu se stie cand vor incepe filmarile, sequel-ul lui Star Trek va avea premiera pe 29 iunie 2012.
Trailer Star Trek: