O comoara: Johnny Depp

Chiar daca nu s-ar intampla prea multe in aceasta a doua serie a Piratilor din Caraibe: Cufarul omului mort ( Pirates of the Caribbean: Dead Man's Chest ), atata timp cat Johnny Depp se afla la datorie, avem de ce sa fim incantati. De altfel, producatorul Jerry Bruckheimer marturisea: "Daca actorul nu ar fi dorit sa-si reia personajul, niciunul dintre noi nu s-ar mai fi apucat de vreo continuare". Spuneam "...chiar daca nu s-ar intampla prea multe..." pentru a da Cezarului ce i se cuvine, de la bun inceput. Altfel, acest sequel forfoteste de atata actiune. Mai sa te pierzi pe o carare sau alta. Nu conteaza prea mult, atata timp cat stii ca mai e putin si la o raspantie trebuie sa apara Johnny Depp. Actorul unei depline libertati, format in afara sistemului hollywoodian, la scoala independentilor, a nonconformistilor, cu precadere a lui Tim Burton al carui interpret preferat este (Edward - maini-de-foarfece, , Calaretul fara cap, Charlie si fabrica de ciocolata ), el intra in hora marilor pelicule, a celor destinate sa devina blockbustere atunci cand are chef. Criteriul optiunilor sale este starnirea imaginatiei ludice. Depp cel fantomatic din Charlie..., deghizat, atunci, intr-un dandy victorian dispus sa-l imite pe Michael Jackson, este din nou excentricul capitan Jack Sparrow despre care ne-am putea intreba: oare cata vreme petrece in fata oglinzii pentru a-si "face" ochii cu eye-liner, a-si trece margelutele prin latele nu prea spalate? Il vedem, numai, unduindu-se in mers, cu cochetaria lui de carnaval, gata sa traga pe sfoara pe toata lumea, inclusiv pe canibalii carora li se adreseaza cu sunete bizare, printre care strecoara un miki-miki, piki-piki, jongland cu tot ce-i cade in mana, dar si cu vorbele. Stie exact cand sa scoata un "esti o scumpete", chiar daca se adreseaza unei aschimodii, si cand sa-si dea drumul dispretului meritat de o "jigodie lipicioasa". Lumea inchipuita de regizorul Gore Verbinski l-a imboldit, fara doar si poate. Amenintatorul Davy Jones, cel pe care trebuie sa-l pacaleasca eroul nostru, a devenit una cu vietuitoarele adancurilor: brate de caracatita i se preling din crestet. Cu ele poate incolaci un adversar, dar, la o adica, poate canta si la pianina. Pe cat de scortoasa si banala este omenirea de pe uscatul civilizat, pe atat de magic-infricosatoare, misterioasa, este cea de pe tarmurile nebatute. Sunt multe scene de virtuozitate plastica de-a lungul aventurilor - cam diluate, totusi - destinate a localiza ravnitul "cufar al omului mort": valsul unei nacele (ciudata impletitura din lemne, ierburi) cu prizonieri cu tot, in despicatura dintre doua stanci, duelul pe o roata uriasa, ca a unei mori, rostogolita pret de zeci de metri, dichisirea "frigaruilor" gigantice, cu fructe exotice , neaparat asortate, pentru ca umorul nu lipseste. Daca autorii s-ar fi indurat sa taie vreo douazeci de minute din cele doua ore si jumatate cat tine proiectia, nu cred ca aceasta a doua parte a trilogiei anuntate ar fi avut de pierdut. Se intelege, am in vedere foarfeci care, in orice caz, nu in aparitiile lui Johnny Depp ar fi avut de lucru.