Showbiz

"Iubita mea miroase frumos"

Fara indoiala in domeniul muzicii, Justin Timberlake are multe de spus. Cand vine insa vorba despre viata personala, artistul prefera sa pastreze o urma de mister. Invitat la show-ul celebrei Oprah Winfrey , interpretul „Sexy Back” a stiut sa abordeze cu eleganta subiectul iubitelor din viata sa. Banuit de ceva vreme ca traieste o idila cu actrita Jesssica Biel, cantaretul a evitat sa confirme astfel de zvonuri. A recunoscut insa ca are o iubita. Si chiar una care stie sa isi aleaga parfumul pe gustul lui. „Ma intalnesc cu cineva, dar tot ce pot sa spun este ca ea miroase frumos”, il citeaza People pe fostul partener al unor dive precum Cameron Diaz sau Britney Spears. Solistul s-a laudat si cu faptul ca atunci cand este alaturi de noua sa iubita „devine romantic” si ii canta. Cand este insa plecat in turneu, cei doi comunica prin intermediul internetului. „Tehnologia este minunata uneori. Mi se pare foarte interesant cand poti sa il vezi pe cel cu care vorbesti”, a povestit Timberlake. Justin si Jessica Biel au fost vazuti pentru prima data la petrecerea de dupa Golden Globes , in luna ianuarie a acestui an. „Este indragostit. Vrea sa fie cu ea tot timpul. Este pregatit pentru ceva serios”, a declarat o sursa cateva luni mai tarziu. Daca de intrebarile despre actrita din „Al saptelea cer” a scapat pe parcursul emisiunii, raspunsurile cu privire la fosta sa iubita, Britney Spears, nu au putut fi evitate. Intrebat care crede ca sunt motivele care au dus spre situatia neplacuta in care Spears se afla acum, Justin a raspuns: „Sa fiu sincer, nu stiu. Nu am mai vorbit de ani cu ea. Nu este rea intentie, am numai dragoste pentru ea. Cred ca este o persoana minunata, dar nu o mai stiu asa cum o stiam. Ceea ce cunosc in legatura cu ea este faptul ca are o inima mare si ca este o persoana nemaipomenita”. Pentru mai multe stiri din muzica aboneaza-te la Newsletter-ul Muzica.acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Top

Cauta-ti perechea