Showbiz

In viata reala, James Blunt este timid cu fetele

Desi canta despre dragoste in majoritatea pieselor sale, James Blunt a marturisit ca in viata personala, sentimentala, nu este la fel de direct. Chiar daca poate parea surprinzator, starul este timid cu fetele. Blunt, care s-a iubit cu Petra Nemcova si cu britanica Tara Palmer-Tomkinson, a recunoscut ca ii este mai usor sa-si declare dragostea in scris, prin versuri , decat in vorbe. ”Intr-un fel, sa scrii versuri poate deveni daunator, pentru ca ai impresia ca gasesti o iesire - dar aceasta este inselatoare. Nu ai nevoie de comunicare directa”, a declarat James. De multe ori, solistul se simte tentat sa-i spune unei fete: “Nu pot sa-ti descriu ce simt, dar inregistrez si iti trimit”. Vedeta, in varsta de 30 de ani se autocaracterizeaza drept o fire foarte emotiva. Blunt, fost ofiter in armata, pune latura sa extrem de sentimentala pe seama faptului ca de la o varsta frageda a fost trimis sa studieze intr-un internat privat, relateaza Daily Snack. ”De la sapte ani am fost trimis in internat si asta mi-a dat o inspiratie puternica pentru cantecele mele. Zece ani, cat am stat departe de familie, mi-au accentuat latura emotionala”, a spus protagonistul hit-ului You’re Beautiful. Pentru alte stiri din muzica aboneaza-te la Newsletterul Muzica.acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Top

Cauta-ti perechea