Showbiz

Cu Eurovisionul la tribunal

Trupa Locomondo a castigat cea mai controversata selectie nationala Eurovision. Pe 12 mai, melodia "Liubi, Liubi, I Love You" va reprezenta Romania la Helsinki, in timp ce Marius Moga, considerat de public marele invins al concursului, spune ca a fost sabotat de colegii de breasla care il urasc si anunta numele primilor compozitori pe care ii va tari in tribunal. "O piesa nostima", asa au descris membrii juriului de specialitate melodia care a castigat anul acesta editia nationala Eurovision. "Liubi, Liubi, I Love You" si-a adjudecat victoria cu 22 de puncte, dupa ce s-a clasat pe primul loc in preferintele publicului, iar de la juriul de specialitate a luat 10 puncte. Pe de alta parte, cei sase interpreti ai melodiei sunt numiti "castigatori de conjunctura" tot de juriul care le-a dat 50% din voturi. Dulce amaruie pare sa fie insa gustul victoriei pentru Andrei, Kamara, Mister M, Ciro de Luca, Valer si Vlad, membrii trupei Locomondo care, dupa competitie, au facut imprudenta sa se lase antrenati in discutii cu iz de scandal. MOGA SARE LA VETERANI Dupa doua saptamani de declaratii mai mult sau mai putin oficiale, razboiul orgoliilor a culminat in emisiunea "dopo festival", moderata de Catalin Maruta. Marius Moga a intrat in legatura directa si i-a atacat pe unii dintre membrii comisiilor care i-au descalificat piesa "Dracula, My Love". Moga a anuntat ca ii va da in judecata pe compozitorii Ionel Tudor , Cornel Fugaru si Cristi Faur, dar nu l-a uitat nici pe veteranul Horia Moculescu despre care a spus ca nu este de incredere pentru ca "isi schimba parerile odata la cinci minute". MANELISTUL GENTELMAN Compozitorul Ionel Tudor a intervenit si el telefonic pentru a explica de ce nu a vrut sa faca parte din juriul finalei Eurovision: "Stiam ca scandalul va continua" a spus compozitorul. Dupa ce a declarat ca Marius Moga este doar "un amator talentat", Ionel Tudor l-a provocat pe Micul Mozart la un duel muzical televizat in direct, precizand ca-i va lasa un ragaz de doua saptamani in care sa-si perfectioneze tehnica de cantat la pian "cu o mana". Ionel Tudor si-a mutat apoi atentia asupra lui Costi Ionita, dar manelistul a refuzat elegant confruntarea. N-A STIUT SA CASTIGE Din postura de castigatori, membrii trupei Locomondo s-au plans ca nu au fost mediatizati, in timp ce "Marius Moga si Compania" au tinut prima pagina a ziarelor. Kamara a fost cel mai vehement, dar si-a pierdut repede cumpatul cand Moga l-a acuzat ca nu are verticalitate si ca "il vorbeste de rau pe la spate". "Moga ar trebui sa-i pupe picioarele lui Mister M (n.r., ex-Domnul Problema) ca l-a adus in Bucuresti", a replicat Kamara. Se pare ca informatia scapata la nervi de membrul trupei Alb Negru era de fapt un fel de secret de familie pe care Moga a tinut sa-l lamureasca: "M-a adus in Bucuresti Andrei Rosu, dar am lucrat la studioul Domnului Problema", a explicat Micul Mozart. TVR IN BOXA ACUZATILOR Dupa modelul lansat de Marius Moga, si Ro-mania se arata dornica sa-si caute dreptatea in justitie, dupa ce o comisie convocata de TVR a eliminat-o de la Eurovision. Radu Fornea, unul dintre producatorii trupei, a anuntat ca va da in judecata factorii responsabili pentru descalificarea melodiei "Weel-o-Wee", interpretata de Rednex feat. Ro-mania fie ca este vorba de TVR, organizatorii concursului, fie de comisia de evaluare.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Top

Cauta-ti perechea