Showbiz

Chitara lui The Edge (U2), vandută la licitaţie pentru 240.000 de dolari

O chitară care i-a aparţinut lui The Edge, chitaristul celebrei trupe U2, a fost vandută la o licitaţie în scopuri caritabile , desfăşurată la New York, relatează site-ul Contactmusic. La licitaţie, organizată de Julien's Auctions, chitara electrică Gibson Les Paul a fost vandută pentru suma de 240.000 de dolari. Ea a fost folosită de The Edge la concertele U2, încă din anul 1985. Printre celelalte obiecte care au fost puse în vanzare s-au mai numărat o pereche de ochelari , pe care Bono, solistul vocal al U2, obişnuia să o poarte şi o altă pereche, care a fost purtată de regretatul John Lennon. O chitară Red Fender Mustang din 1966, care i-a aparţinut lui Jimi Hendrix s-a vandut pentru 400.000 de dolari. Fondurile stranse în urma licitaţiei vor fi donate persoanelor care şi-au pierdut instrumentele muzicale în timpul uraganului Katrina din 2005. 'Nici nu-mi pot imagina cum ar fi să mă trezesc dimineaţa şi să-mi dau seama că mi-a dispărut chitara. Mii de muzicieni şi-au pierdut instrumentele în New Orleans. Prin această licitaţie, încercăm să-i ajutăm să-şi cumpere altele', a declarat The Edge.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Top

Cauta-ti perechea