Showbiz

#important artifacts #se iubesc #natalie portman #brad pitt

Brad Pitt si Natalie Portman se iubesc in "Important Artifacts"

Greg Mottola , regizorul unor comedii precum Adventureland si Superbad , va semna regia unui film ce ii are ca protagonisti pe Natalie Portman si Brad Pitt, anunta cei de la studiourile Paramount Pictures.

Pelicula se numeste important artifacts si este ecranizarea cartii Important Artifacts and Personal Property From the Collection of Lenore Doolan and Harold Morris, Including Books, Street Fashion and Jewelry de Leanne Shapton.

Cartea, care seamana mai mult cu un catalog de licitatii, are in prim plan povestea de dragoste dintre Harold Morris (Brad Pitt), un fotograf de 40 de ani si mai tanara Lenore Doolan (Natalie Portman), redactor la o revista gastronomica.

Filmul documenteaza cei patru ani de relatie ai cuplului prin intermediul obiectelor pe care acestia le-au colectionat cat timp au fost impreuna. Natalie Portman a fost incantata de cartea lui Shapton si i-a trimis-o lui Pitt, indemnandu-l sa accepte rolul. Cei doi actori vor fi si producatorii peliculei prin intermediul propriilor companii.

Deocamdata nu a fost anuntata data la care vor demara filmarile si nici ce alti actori vor mai face parte din distributie.

Pe Natalie Portman o vom vedea spre sfarsitul lui 2010 in thrillerul Black Swan, in timp ce ultimul film al lui Brad Pitt, The Tree of Life, ar putea avea premiera la Festivalul de Film de la Cannes din acest an.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Top

Cauta-ti perechea