Showbiz

Angelina si Brad fac terapie de cuplu

Angelina Jolie si Brad Pitt fac terapie de cuplu. Stirea a facut inconjurul globului ieri, facand pe toata lumea sa se intrebe care sunt sansele ca o relatie intre doi oameni obisnuiti sa mearga bine, daca nici macar ai lumii, care au o familie minunata si mai multi bani decat ar putea cheltui vreodata, nu reusesc sa faca fata provocarilor vietii de cuplu? Potrivit publicatiei USmagazine.com, relatia dintre cei doi nu mai merge de la moartea mamei frumoasei actrite, Marcheline Bertrand, luna trecuta, in urma unei lungi batalii cu cancerul. De atunci, Angelina Jolie a incetat sa se mai hraneasca, a slabit vizibil (ajungand chiar la 49 de kilograme, la o inaltime de peste 1,70 de metri), este tot mai retrasa si insingurata. "Pur si simplu nu mai mananca. Jolie este foarte singura si disperata sa isi faca noi prieteni", a declarat o sursa pentru publicatia americana, care a tinut totusi sa spuna ca Brad este foarte ingrijorat de soarta iubitei sale. "Brad isi face griji pentru ea zi si noapte. Ea a avut parte de atat de mult stres in ultima vreme, si Brad incearca sa fie intelegator", a relatat sursa. Problemele dintre cei doi actori sunt atat de profunde incat Angelina, de 31 de ani, si Brad, de 44, au convenit sa mearga la un terapeut, in speranta ca mai pot indrepta ceva, macar de dragul celor trei copii (doi adoptati, Maddox, in varsta de 5 ani din Cambodgia , si Zahara, de 2 ani, din Etiopia , si micuta Shiloh, fiica lor naturala, de doar 9 luni). In urma unor certuri explozive, cei doi au decis ca "anul acesta este decisiv. Ei trebuie sa ajunga la o decizie cu privire la asteptarile fiecaruia fata de celalalt, si repede. Angelina trebuie sa realizeze ca Brad are nevoie de stabilitate si Brad trebuie sa se impace cu ambitia ei de ambasador al bunavointei", a explicat pentru revista Grazia un "prieten" al celor doi. Sursa a mai spus ca "au avut probleme serioase, dar Brad si Angelina sunt de acord ca nu vor sa mai faca greseli, avand in vedere ca sunt la mijloc trei vieti pretioase. Nu era la fel in casatoriile lor anterioare. Miza este mult mai mare decat daca nu ar fi avut copii". Desi toata lumea privea cu admiratie la "cuplul de aur" al Hollywoodului, unele rapoarte sugereaza ca cei doi au probleme serioase de mai mult timp, chiar dinainte de moartea mamei Angelinei. Angelina si-a parasit de trei ori pana acum iubitul si copiii, fugind in lumea mare. In timp ce era insarcinata cu Shiloh, ea a fugit din hotelul in care statea cu Brad la Paris, apoi l-a parasit pe acesta pentru cateva zile vara trecuta, in urma unor certuri de proportii. Ultima "fuga" a avut loc tocmai inainte de moartea mamei sale. Pentru ca certurile in cuplu nu mai conteneau, actrita a plecat val-vartej in Vietnam pentru cinci zile, spunandu-i lui Brad doar atat: "Am nevoie sa fiu singura un timp". Si-a sunat copiii, insa a refuzat sa se intoarca acasa, contrar rugamintilor lui Brad. Cei doi s-au reunit la capataiul lui Marcheline, care a murit cerandu-le sa se casatoreasca. Pe de alta parte, publicatia britanica femalefirst.co.uk anunta ieri ca cei doi actori, care au anuntat de mai multe ori ca nu au de gand sa se casatoreasca, dar ar dori sa-si mareasca familia, ar putea dopta un baietel din Vietnam. Actele de adoptie au fost depuse deja in America pentru un baietel din orfelinatul Tam Binh din capitala Vietnamului, pe care l-au vizitat in luna noiembrie.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Top

Cauta-ti perechea