Showbiz

Angelina Jolie si Brad Pitt - in vizorul al-Qaida

Masurile de securitate pentru cuplul Angelina Jolie si Brad Pitt au fost sporite dupa ce reteaua terorista Al-Qaida a amenintat ca ii va ucide pe cei doi actori. Informatia a fost furnizata de politia indiana si preluata de presa britanica. Actrita se afla in India pentru a filma " A Mighty Heart ", pelicula bazata pe povestea lui Daniel Pearl, reporter al "Wall Street Journal" luat ostatic si decapitat de islamici, la 22 februarie 2002, in Pakistan. Agenti britanici, specialisti in probleme de securitate , au plecat deja in India pentru a asigura protectia celebrului cuplu de la Hollywood, in timp ce fortele indiene au consolidat dispozitivul de securitate de care beneficiaza cele doua staruri.Brad Pitt, in varsta de 42 de ani, si Angelina Jolie, 31 de ani, au primit amenintari explicite din partea retelei teroriste din cauza continutului politic al filmului. Acesta ar fi principalul motiv pentru care filmul este turnat in India si nu in Pakistan, atat actorii, cat si echipa de filmare fiind astfel feriti de riscuri majore. De asemenea, nici un detaliu legat de programul actorilor nu este dezvaluit in avans pentru a dejuca eventuale ambuscade puse la cale de teroristi . La un moment dat, un parc din orasul Pune a fost inchis pentru ca Angelina si Brad sa se poata plimba in siguranta alaturi de cei doi copii adoptati Maddox, patru ani, si Zahara, 11 luni. Angelina Jolie o interpreteaza pe vaduva jurnalistului, Marianne Pearl, care era insarcinata in perioada in care sotul sau a fost asasinat. Brad Pitt figureaza printre producatorii filmului realizat de Paramount si de casa de productie a actorului Plan B. Expertul in probleme de terorism, Neil Doyle, este de parere ca "nu ar fi intelept sa subapreciezi o astfel de amenintare". El a insistat pe elementul surpriza din actiunile al-Qaida: "Eliminarea a doua staruri de la Hollywood ar demonstra ca nimeni nu e la adapost". (A.M.M.)

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Top

Cauta-ti perechea